În contextul desfășurării la București a reuniunii informale a Consiliului de Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene, Ministerul Afacerilor Interne a organizat vineri, 8 februarie a.c., o vizită a delegațiilor străine la Centrul de Comandă şi Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Vizita a avut drept scop prezentarea modului în care funcționează sistemul de supraveghere al frontierei române, având în vedere interesul crescut față de problematica siguranței frontierelor al oficialilor străini care au participat joi, 7 februarie a.c., la sesiunea de afaceri interne a Consiliului JAI. ”România a investit foarte mult în siguranța frontierelor externe ale Uniunii Europene, iar acum ne putem mândri cu unul dintre cele mai performante sistem de supraveghere din Europa. În ceea ce privește resursele umane, din totalul de 13.400 de polițiști de frontieră, 9.000 lucrează exclusiv pe frontiera externă a UE”, a declarat ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, în timpul vizitei. Centrul de Comandă şi Control al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră asigură managementul integrat al frontierei de stat, prin colectarea şi procesarea informaţiilor de la sistemele de supraveghere şi control instalate pe frontieră.La nivelul Centrului se realizează monitorizarea continuă a situaţiei operative și se gestionează baza de date a Poliţiei de Frontieră Române, privind alertele de interes naţional şi Schengen, referitoare la persoane, documente, bunuri și mijloace auto. Tot aici este operaţionalizat nodul EUROSUR (Sistemul European de Supraveghere a Frontierelor), sistem care contribuie la gestionarea graniţelor terestre şi maritime externe ale UE prin întărirea schimbului de informaţii între statele membre şi cu agenţia FRONTEX.Printre atribuţiile EUROSUR se regăsesc realizarea de prognoze cu privire la fenomenul infracţional pe baza centralizării evenimentelor înregistrate zilnic la nivelul frontierei externe, supravegherea operativă a activităţilor şi misiunilor desfăşurate la Marea Neagră, monitorizarea situaţiilor de crize şi urgenţe civile, a situaţiilor de alerte teroriste, a intervențiilor etc.