MAI pregătit să intervină rapid ca urmare a unor situații de urgență, din cauza vremii nefavorabile

Potrivit informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, începând din dimineața zilei de vineri, 16 noiembrie a.c., până duminică, 18 noiembrie, în toată țara vremea va fi deosebit de rece, la munte vor fi ninsori și intensificări ale vântului, iar în zonele joase se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare sau lapoviță.În cazul producerii unor situații de urgență cu efecte asupra comunităților, structurile Ministerului Afacerilor Interne – pompieri, poliție și jandarmerie – sunt pregătite să intervină rapid în teren. Totodată, dacă vor apărea situații de risc pentru populație, prefecții din județele afectate de vremea rea vor reuni Comitetele Județene pentru Situații de Urgență și vor asigura permanența coordonării acțiunilor de sprijinire a localnicilor și administrațiilor publice din zonele afectate. De asemenea, la solicitarea inspectoratelor pentru situații de urgență vor fi activate Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, din care fac parte reprezentanți ai tuturor structurilor teritoriale MAI, precum și angajați ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.Conducerea ministerului afacerilor interne a solicitat ca schimbul de date dintre autoritățile centrale și locale să se realizeze prompt și eficient, astfel încât să permită dispunerea măsurilor preventive pentru populație, în vederea limitării efectelor fenomenelor hidro-meteorologice.Pentru evitarea unor blocaje din cauza condițiilor meteorologice, recomandăm conducătorilor auto care se deplasează în zone montane să se intereseze asupra condițiilor de drum, să aibă mașinile echipate corespunzător pentru zăpadă și să manifeste prudență maximă. În cazul apariției fenomenului de ceață, facem un apel către conducătorii auto să reducă viteza deplasării pentru a permite frânarea în regim de urgență și evitarea unor eventuale coliziuni cu alte autovehicule.În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care au putea fi doborâți. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut