Miercuri, 29 aprilie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a predat primul lot de autospeciale Dacia Duster destinate inspectoratelor pentru situații de urgență, mașinile fiind achiziționate în cadrul amplului program de înnoire a parcului auto al M.A.I. demarat anul trecut.Cu acest prilej, vicepremierul Gabriel Oprea a menționat că programul de achiziții auto este destinat celor două componente ”zona de prevenire și combatere a criminalității și cea de management a situațiilor de urgență. În cazul inspectoratelor pentru situații de urgență, intervențiile în situații limită fac de multe ori diferența dintre viață și moarte, iar cei care câștigă lupta cu secundele, câștigă vieți. Tocmai de aceea, ne ținem de cuvât și mergem mai departe cu proiectul nostru de investiții în siguranța și securitatea cetățenilor. În paralel cu eforturile guvernamentale de dotare a inspectoratelor pentru situații de urgență facem demersuri asemănătoare prin programe și finanțări europene în valoare de 250 de milioane de euro” a declarat vicepremierul Gabriel Oprea. Cele 156 de autospeciale Dacia Duster care vor ajunge astăzi la structurile de situații de urgență constituie începutul unui proces care are ca scop îmbunătățirea și modernizarea dotărilor pe care pompierii le folosesc în misiunile de intervenție.În cadrul programului de modernizare al parcului auto, Ministerul Afacerilor Interne a contractat aproape 2.900 de autospeciale, reprezentând cea mai mare achiziție de acest fel din ultimii ani, cu efecte directe în creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor.Până în prezent, structurile de ordine publică și securitate națională cu atribuții în zona combaterii criminalității au primit 1.617 de autospeciale, urmând ca programul să se încheie în luna iunie, când restul de autospeciale vor ajunge la structurile Ministerului Afacerilor Interne.