Un bărbat din Oradea, urmărit de autorităţile din Germania pentru înşelăciune, a fost depistat de către poliţiştii din Bihor.Luni, 23 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Bihor au depistat un bărbat, de 45 de ani, din Oradea, faţă de care autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind suspectat de comiterea infracţiunii de înşelăciune.Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R.Bărbatul a fost prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore.Cel în cauză a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor şi urmează a fi prezentat magistraţilor de la Curtea de Apel Oradea, pentru confirmarea mandatului şi în vederea predării către autorităţile germaneI.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice