Având în vedere că după Anul Nou se prefigurează creşteri ale traficului de persoane prin punctele de trecere ale frontierei, în special la frontiera de vest, pe sensul de ieşire din România, dar şi la frontiera externă a UE, la graniţa cu R. Moldova unde, din experienţa anilor trecuţi, va creşte numărul celor care vin în România să petreacă sărbătorile pe rit vechi, Poliţia de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ. În acest sens, sunt dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului poliţiei de frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi, în cele mai aglomerate se va lua măsura suplimentării arterelor de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei acestora. Dezvoltare aplicaţie on-line:Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic care tranzitează punctele de frontieră rutiere existente la graniţă, în perioadele în care se prefigurează creşteri ale valorilor de trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o versiune beta a unei aplicaţii on-line destinată monitorizării traficului prin punctele de trecere a frontierei, care poate fi accesată de pe orice calculator sau terminal mobil cu acces la internet. Astfel, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră (www.politiadefrontiera.ro) poate fi vizualizată o aplicaţie on-line, reprezentată de harta României, „Media timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei deschise traficului internaţional”. Accesând aplicaţia (http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/) se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare în culori diferite:- Verde = timpi de aşteptare până în 20 minute;- Galben = timpi de aşteptare între 20-60 minute; – Roşu = timpi de aşteptare peste 60 minute;De asemenea, aplicaţia foloseşte modulul de navigaţie furnizat de Google Maps şi accesând tabul „direcţie de mers”, se pot configura trasee spre un anumit punct de trecere a frontierei. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute. În meniul principal al aplicaţiei, utilizatorul are posibilitatea de a vizualiza valorile timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei în două variante, în funcţie de direcţie, pe sensul de intrare sau pe cel de ieşire din România. Informare publicăPoliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz. De asemenea, informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro. Verificări sistematice la frontierăReamintim că, începând cu luna noiembrie a.c., Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.Recomandări:Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, Bulgaria şi R Moldova, reamintim punctele de frontieră existente la aceste graniţe: Pe frontiera româno-ungară:• pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad – Kiszombor;• pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota P.T.F. Turnu – Batonnya; P.T.F. Vărşand – Gyula• pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek; P.T.F. Borş – Artand; P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany; P.T.F. Săcuieni – Letavertes• pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj; P.T.F. Petea – Csengersima. Pe frontiera româno-bulgară:• pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu- Ruse;• pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche; P.T.F. Ostrov – Silistra; P.T.F. Negru Vodă-Kardam• pe raza jud. Dolj: P.T.F. Bechet-Orjahovo; P.T.F. Calafat-Vidin. Pe frontiera româno-moldoveană:• pe raza jud. Galaţi: P.T.F. Oancea-Cahul P.T.F. Galaţi-Giurgiulesti• pe raza jud. Vaslui : P.T.F. Albiţa-Leuseni• pe raza jud. Iaşi: P.T.F. Sculeni-Sculeni• pe raza jud. Botoşani: P.T.F. Rădăuţi – Prut-Lipcani P.T.F. Stînca-Costeşti Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.