Măsuri de ordine publică

Duminică 06 ianuarie a.c., la Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei precum şi la alte lăcaşe de cult din municipiul Bucureşti, vor avea loc manifestări religioase prilejuite de sărbătorirea Botezului Domnului ISUS HRISTOS (Bobotează).Având în vedere importanţa şi numărul mare de enoriaşi estimat să participe la aceste manifestări religioase, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti va asigura ordinea şi siguranţa publică, angrenând peste 150 de jandarmi care vor monitoriza buna desfăşurare a sărbătorii. La Catedrala Patriarhală. va avea loc slujba de „Bobotează” – Botezul Domnului, oficiată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după următorul program:­- Între orele 09.00 – 11.00, va avea loc Sf. Liturghie;­- Între orele 11.00 – 12.00, slujbă de sfinţire a apei;- Între orele 12.00 – 15.00, accesul enoriaşilor la recipientele cu apă.În zona Catedralei Patriarhale în ziua de 06 ianuarie vor fi amplasate butoaie cu apă, care, după slujba de sfinţire, va fi distribuită enoriaşilor. Pentru prevenirea aglomerărilor de persoane în zonele de distribuire a apei sfinţite, vor fi create culoare special amenajate. Accesul participanţilor către zona de desfăşurare a slujbei religioase şi către recipientele cu apa sfinţită se va face prin intrarea dinspre Parcul Unirii.Pentru ca împreună să ne putem bucura de această sărbătoare, Jandarmeria Capitalei face apel către toţi credincioşii să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane cu comportament antisocial. Compartimentul Informare și Relaţii Publice – D.G.J.M.B.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut