Joi, 20 octombrie a.c., pe „Arena Naţională” din capitală, începând cu ora 22.05 a avut loc meciul de fotbal dintre echipele F.C. RAPID BUCUREŞTI şi LEGIA VARŞOVIA, din cadrul grupei „C” a U.E.F.A. Europa League. Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc şi peste 700 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei au asigurat măsurile de ordine publică. Suporterii oaspeţi au fost catalogaţi ca având predispoziţie ridicată în ceea ce priveşte săvârşirea unor fapte de huliganism fiind protagoniştii unor frecvente acte de dezordine atât în campionatul intern cât şi cu ocazia unor partide de dimensiune internaţională. Jandarmeria Capitalei a luat măsuri speciale care au avut un caracter preventiv, fiind preîntâmpinate acte de tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice în locurile de adunare a suporterilor polonezi, pe traseele de deplasare către stadion şi în arena sportivă, partida desfăşurându-se în condiţii normale, fără a fi înregistrate incidente. Suporterii echipei oaspete au sosit în Bucureşti, cu trenul, cu autovehicule personale şi cu o cursă charter. Aceştia au fost preluaţi şi însoţiţi de către efective ale Jandarmeriei. Pe timpul sosirii suporterilor, în punctele de adunare şi prefiltrare au fost constatate o serie de infracţiuni săvârşite de suporterii polonezi, constând în deţinere de materiale pirotehnice, arme albe şi substanţe interzise. De asemenea în urma unei altercaţii a fost necesară intervenţia jandarmilor, unei persoane fiindu-i întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru loviri şi alte violenţe.INFOBACKGROUNDÎn urma faptelor de natură infracţională au fost conduse la secţiile de Poliţie un număr de 32 persoane, fiindu-le întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea a 25 infracţiuni, astfel: – 2 infracţiuni cu 2 autori pentru port ilegal de armă albă faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2, alin 1, pct. 1 din Legea 61/1991 (republicată) privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;- 4 infracţiuni cu 10 autori pentru deţinere fără drept, pentru consum, de substanţe interzise, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri ;- 16 infracţiuni cu 17 autori pentru deţinere de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, faptă pedepsită potrivit art. 31 alin. (2^1) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare;- 2 infracţiuni cu 2 autori pentru distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a scaunelor sau a altor elemente de mobilier conform art. 39 alin. 1 din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive;- 1 infracţiune cu 1 autor pentru lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, săvârşite în incinta arenei sportive, asupra unui reprezentant al personalului de ordine şi siguranţă, conform art. 37 alin. 7 din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive.De asemenea au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4230 de lei, astfel:- 3 sancţiuni contravenţionale pentru comercializarea de bilete, conform art. 25, alin. 1 din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive;- 4 sancţiuni contravenţionale pentru încercarea de pătrundere în arena sportivă în stare de ebrietate, conform art. 20, lit. c din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, fiind aplicată şi măsura complementară de interdicţie a accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de 6 luni;- 1 sancţiune contravenţională pentru ocuparea de alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, urmat de refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine, conform art. 20, lit. h din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive;- 1 sancţiune contravenţională pentru refuzul supunerii la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine, conform art. 20, lit. g din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive;- 1 avertisment scris pentru refuzul supunerii la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine, conform art. 20, lit. g din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive;- 1 avertisment scris pentru aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc conform art. 20, lit. i din Legea 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, fiind aplicată şi măsura complementară de interdicţie a accesului la competiţiile sportive de genul celor la care a săvârşit fapta, pe o perioadă de un an.Compartimentul Informare şi Relaţii Publice – D.G.J.M.B.