Măsuri de ordine publică la marşurile organizate în Capitală

Sâmbătă, 22.05 a.c. 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la marşul organizat de ASOCIAŢIA NOUA DREAPTĂ între orele 10.00 – 14.30, iar între orele 17.00 -19.00 la “Marşul pentru promovarea toleranţei şi diversităţii” organizat de Asociaţia ACCEPT. Jandarmeria Bucureşti împreună Poliţia Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a celor două evenimente, prin monitorizarea tuturor activităţilor, în vederea prevenirii oricăror acte de tulburare a ordinii publice. Cele două evenimente publice se vor desfăşura după următorul program:I. între orele 10.00 – 14.30, Asociaţia „NOUA DREAPTĂ” organizează un marş pentru promovarea valorilor familiei creştine tradiţionale, după următorul program: între orele 10.00 – 11.30, adunarea participanţilor în Piaţa George Enescu; între orele 11.30 – 14.00, marş pe traseul Piaţa George Enescu – Calea Victoriei – Piaţa Naţiunile Unite – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – piciorul pantei de la Dealul Mitropoliei Române; între orele 14.00 – 14.30, cuvântări şi alocuţiuni la capătul dinspre Piaţa Unirii a Aleei Mitropoliei şi defluirea individuală a participanţilor. Organizatorii estimează participarea a aproximativ 300 de persoane, din rândul cărora vor fi desemnaţi 30 de oameni de ordine care vor avea ca semne distinctive însemnul statuar al asociaţiei.II. între orele 17.00 – 19.00, Asociaţia „ACCEPT” organizează un marş pentru promovarea toleranţei şi diversităţii, după următorul program şi scenariu: între orele 17.00 – 17.30, adunarea participanţilor pe B-dul Unirii. între orele 17.30 – 17.45, marş pe traseul: Bd. Unirii (de la locul de adunare)– Piaţa Constituţiei; între orele 17.45 – 18.15, prezentare de alocuţiuni şi mesaje în Piaţa Constituţiei; între orele 18.15 – 18.40, marş pe traseul: Piaţa Constituţiei – B-dul Libertăţii – până la intersecţia cu Splaiul Independenţei; între orele 18.40 – 18.50, alocuţiuni la intrarea în Parcul Izvor; între orele 18.50 – 19.00, defluirea individuală a participanţilor. Organizatorii estimează participarea a aproximativ 500 de persoane. Atât adunarea cât şi deplasarea participanţilor se va face pe partea carosabilă, pe sensul de mers al arterelor respective, cu închiderea totală a circulaţiei în baza avizului obţinut de la Comisiei Tehnică de Circulaţie a Primăriei Municipiului Bucureşti. Recuzita participanţilor, formată din steaguri, baloane, tricouri şi bannere nu va avea un conţinut obscen şi nu va transmite mesaje care contravin legilor în vigoare. Jandarmeria Bucureşti împreună cu Poliţia Capitalei fac un apel către toţi cetăţenii care se vor afla mâine în proximitatea traseelor de deplasare a participanţilor la cele două manifestaţii, să adopte un comportament civilizat, să respecte prevederile legilor în vigoare, pentru menţinerea unui climat normal de ordine şi linişte publică pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor organizate cu prilejul celor două adunări publice.D.G.J.M.B. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut