Sărbătorile de iarnă readuc în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia şi rudele, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România.În punctele de trecere a frontierei sunt înregistrate creşteri ale valorilor de trafic, în special pe sensul de intrare în România, fapt pentru care Poliţia de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient, operativ şi civilizat. Astfel, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră, în limita configuraţiei acestora. Este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare în ţară şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelorÎn prezent, peste 3.300 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.Recomandari:Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt. Statistica:Ieri, 19 decembrie a.c., într-un interval de 24 ore, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 202.200 de persoane, din care 136.000 pe sensul de intrare în ţară, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere a frontierei din vestul ţării şi cele aeroportuare. Într-o zi normală, la frontiera sunt inregistrate 110.000 treceri persoane, din care 55.000 pe sensul de intrare în România şi 55.000 la ieşirea din ţară. Cele mai aglomerate au fost punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară, unde au trecut graniţa, ieri, peste 118.400 persoane, din care 92.000 pe sensul de intrare în ţară. Faţă de o zi normală, când într-un interval de 24 de ore, pe la frontiera româno-ungară intra în România aproximativ 18.000 persoane, traficul la frontieră a crescut de peste cinci ori. De exemplu, în ultimele 24 de ore, prin P.T.F. Nădlac II (autostrada) au intrat în România 25.000 de persoane, fiind verificate peste 1.000 de persoane într-un interval de o oră. De asemenea, valori ridicate de trafic s-au înregistrat şi prin punctele de trecere aeroportuare, unde au trecut frontiera aproximativ 30.700 persoane. Verificari sistematice la frontieraReamintim că, începând cu luna noiembrie a.c., Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale. Scopul acestor măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe.În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare. Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.Informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro. Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.