Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a dispus astăzi, 10 februarie a.c., ca secretarul de stat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor de poliţie Ioan Dascălu, precum şi adjuncţii inspectorilor generali ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române să se deplaseze, în regim de urgenţă, în judeţul Buzău, pentru a coordona, din teren, acţiunile de limitare a efectelor fenomenelor meteo nefavorabile din această zonă.