Măsuri luate de structurile IGSU menite să asigure un nivel de protecție ridicat la nivelul comunităților

În vederea reducerii posibilităților de producere a unor evenimente care să umbrească minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus unităților subordonate întreprinderea măsurilor specifice, în plan preventiv şi operativ, menite să asigure un nivel ridicat de protecție la nivelul comunităților.În plan preventiv Premergător acestei sărbători, peste 700 de inspectori de prevenire au derulat activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la lăcașurile de cult la care a fost preconizat un aflux mare de persoane, operatori economici cu activități în domeniile comerț, turism, alimentație publică și de agrement, precum și la alte categorii de obiective.Astfel, în perioada 17 – 20 iunie a.c., personalul specializat din componența inspectoratelor pentru situaţii de urgență a desfășurat 340 controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 799 sancţiuni (706 avertismente şi 93 amenzi contravenţionale), în cuantum de 134.900 lei. Pe timpul activităţilor din teren, specialiștii în prevenirea incendiilor au avut în atenție dotarea cu stingătoare a unităţilor de cult, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și stabilirea zonelor de parcare astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat. Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât acesta să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor.De asemenea, în perioada supusă atenţiei, la nivel național s-au derulat 294 de acțiuni pentru educarea preventivă, pregătirea și verificarea adoptării măsurilor de protecție a populației privind modul de comportare specific tipurilor de risc. În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative au continuat acțiunile de recunoaștere la diverse categorii de obiective, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.Totodată, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă şi consolidarea climatului de siguranţă a celor care au ales ca destinaţie litoralul românesc, inspectoratul general a dispus suplimentarea specialiştilor constănţeni cu inspectori de prevenire din mai multe județe ale țării, care să participe la acţiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiştilor, precum şi la cele de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.În plan operativÎn aceeaşi perioadă, la nivel național au fost derulate 5.523 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 176 misiuni de stingere a incendiilor, 4.372 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 29 misiuni de descarcerare şi 112 pentru deblocare/salvare din medii ostile.De asemenea, în cele patru zile, 4.091 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical și terapie intensivă mobilă, iar 137 au fost salvate pe timpul acţiunilor de intervenţie.Având în vedere afluxul de persoane existent în localitatea Prislop din județul Hunedoara, din dispoziția comenzii IGSU, a fost operaționalizat un punct de prim ajutor medical, destinat gestionării urgenţelor medicale. Acesta a constat în dislocarea unei autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, dotată cu echipamentele şi materialele necesare, şi încadrată cu paramedici SMURD.O atenție deosebită este acordată și optimizării misiunilor de răspuns la situațiile care pot apărea pe A2 și A4, astfel că în fiecare week-end mai multe echipaje asigură intervențiile (inclusiv cele medicale de urgență) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanța, Ialomița și București-Ilfov.Totodată, peste 2.000 de pompieri militari au fost și rămân angrenaţi în misiunile destinate limitării și înlăturării efectelor generate de fenomenele meteorologice şi hidrologice periculoase. Pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților afectate, în judeţul Hunedoara au fost dislocate forțe și mijloace specifice de intervenție, din cadrul mai multor inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă.I.G.S.U. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut