Peste 3000 de poliţişti, precum şi poliţişti de frontieră, jandarmi şi lucrători ai I.G.S.U. au intervenit în sprijinul autorităţilor locale şi al celor care asigură deszăpezirea de drumuri, pentru ameliorarea efectelor produse de ninsorile abundente căzute în ultimele 24 de ore la nivelul mai multor judeţe ale ţării. Din numărul total al poliţiştilor, peste 850 de lucrători ai Poliţiei Rutiere au acţionat pe drumurile publice pentru fluidizarea şi decongestionarea traficului, precum şi pentru prevenirea accidentelor determinate de circulaţia în condiţii de iarnă. Poliţiştii au aplicat 147 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului circulaţiei pe timp de iarnă, una dintre amenzi fiind aplicată unui administrator de drumuri pentru neîntreţinerea corespunzătoare a zonei de responsabilitate. Cuantumul total al sancţiunilor aplicate de poliţiştii rutieri a fost de 32.410 lei.La ora 6.00 a zilei de 20 ianuarie a.c., la nivel naţional, trei drumuri naţionale şi 21 judeţene erau închise total sau parţial, pe restul drumurilor publice din judeţele pentru care s-a emis atenţionare meteorologică traficul auto desfăşurându-se în condiţii de iarnă.Un echipaj al ISU Tulcea a intervenit, cu ajutorul unui autocamion, pentru salvarea unor persoane blocate în două autotrenuri, pe DN 22, km 22 (Dealul Somovei).Poliţiştii de frontieră (P.T.F. Vama Veche – Durankulak) au acţionat marţi, 19 octombrie, pentru deszăpezirea unui autocar, în care se aflau 13 cetăţeni români, blocat pe teritoriul bulgar la aproximativ 10 km. de frontiera româno-bulgară din cauza nămeţilor de zăpadă de 1-1,20 m înâlţime şi a viscolului deosebit de puternic. Spre locul intervenţiei s-au deplasat, începând cu orele 14:00, două mijloace de deszăpezire din Mangalia, două autoturisme de teren ale Poliţiei de Frontieră şi un autoturism de teren aparţinând Primăriei Limanu, care transportau strictul necesar solicitat (apă, alimente, combustibil). Acţiunea s-a finalizat cu succes la ora 18:00. Nu au existat solicitări de asistenţă medicală din partea persoanelor din autocar.* *În condiiţile în care CODUL GALBEN s-a prelungit pentru judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea si Constanţa, lucrătorii M.A.I. vor continua să acţioneze pentru ameliorarea efectelor ninsorilor abundente, pentru dirijarea circulaţiei, transmiterea mesajelor către populaţie, deblocarea autovehiculelor, asigurarea intervenţiei utilajelor speciale de deszăpezire şi distribuirea către persoanele din autovehiculele blocate a materialelor de primă necesitate.