Măsuri pentru asigurarea desfășurării alegerilor parlamentare în bune condiții

În continuarea măsurilor luate pentru asigurarea desfășurării alegerilor parlamentare în bune condiții și în deplină legalitate, ministrul afacerilor interne, Ioan-Dragoș Tudorache, a dispus trimiterea în toate județele a unor echipe de specialiști din cadrul Aparatului Central al MAI și Inspectoratului General al Poliției Române în scopul sprijinirii activității unităților teritoriale ale MAI cu atribuții în asigurarea legalității alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților. Aceste echipe vor asigura îndrumarea structurilor teritoriale cu privire la organizarea acțiunilor și misiunilor pentru menținerea ordinii publice, pentru asigurarea securității pe timpul transportului și depozitării materialelor necesare votării, precum și pentru asigurarea pazei secțiilor de votare. Totodată, vor monitoriza fluxul informațional privind raportarea incidentelor și a evenimentelor asociate campaniei electorale și alegerilor propriu-zise și vor participa la activități de prevenire a încălcării normelor legale cu privire la procesul electoral. Misiunea se va desfășura în intervalul 7 – 13 decembrie a.c.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut