Măsuri pentru buna gestionare a eliberărilor de pașapoarte din perioada de vară

Noua lege privind prelungirea termenelor pașapoartelor electronice a fost adoptată și se află la promulgare. În București va fi deschis un nou centru pentru pașapoarte.Luni, 11 iunie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o videoconferință cu prefecții, precum și cu șefii serviciilor de pașapoarte și înmatriculări de la nivelul întregii țări.Principala temă de discuție a fost legată de modul de organizare a activității pentru perioada de vară, astfel încât să se evite aglomerarea la ghișeele de eliberare a documentelor de călătorie sau a permiselor de conducere/certificatelor de înmatriculare.Cu acest prilej, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a făcut o informare asupra stadiului proiectului de act normativ pentru modificarea legislației privind pașapoartele, subliniind că acesta conține cel puțin două reglementări care ar trebui să conducă la reducerea aglomerațiilor: “Noua lege prevede prelungirea termenului de valabilitate a pașaportului electronic de la 5 la 10 ani, însă cea mai importantă schimbare este aceea că pașapoartele simple temporare (cele cu valabilitate de 1 an) se vor elibera în termenul de 3 zile numai atunci când există o urgență dovedită. Altfel, termenul de eliberare este același ca în cazul celui electronic.Această modificare va determina ca un număr cât mai mare de cetățeni să opteze pentru un pașaport electronic cu o durată mai mare de valabilitate și să nu mai avem același număr mare de solicitări în fiecare an”, a declarat ministrul Carmen Dan.Legea se află în prezent la promulgare, urmând ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial. Intrarea în vigoare se va face în 30 de zile de la publicare, fapt pentru care, pentru prima parte a verii se impun și alte măsuri administrative care să evite aglomerațiile la ghișee.Aceste măsuri administrative au fost prezentate de secretarul de stat Mihai Chirică, printre acestea enumerându-se: introducerea posibilității de plată la CEC a taxelor pentru pașapoarte, permise și plăcuțele de înmatriculare; prelungirea programului de lucru în județele unde se înregistrează un număr mare de cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie; delegarea sau detașarea de personal; deschiderea unor noi ghișee sau puncte de lucru.În cadrul videoconferinței s-a discutat inclusiv despre delegarea sau detașarea a 12 angajați de la Direcția Generală de Pașapoarte la Serviciul de Eliberarea a Pașapoartelor din București și la Serviciul de Eliberarea a Pașapoartelor din Ilfov, pentru perioadele 15 iunie – 15 august și 15 august – 15 octombrie. Ministrul Carmen Dan l-a felicitat pe prefectul Municipiului București pentru demersurile întreprinse în vederea deschiderii unui nou centru de eliberare a pașapoartelor într-un mall din Capitală, acest punct fiind cel de-al doilea după deschiderea punctului din Plaza România. Noul punct urmează să fie deschis luna viitoare într-un mall din sectorul 3 al Capitalei.La solicitarea ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, directorii generali ai serviciilor de pașapoarte și de înmatriculări vehicule se vor deplasa în teritoriu, acolo unde apar probleme, astfel încât ele să fie gestionate corespunzător și în cel mai scurt timp.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut