Măsuri specifice pentru un trafic rutier fluent şi sigur, în contextul paradei militare organizate de Ziua Naţională a României

Brigada Poliţiei Rutiere informează participanţii la trafic despre măsurile dispuse la nivelul instituţiei pentru asigurarea unui trafic rutier fluent în condiţii de deplină siguranţă, având în vedere organizarea duminică, 27 noiembrie 2011, a repetiţiei generale a paradei militare realizate cu prilejul Zilei Naţionale a României, şi joi, 01 Decembrie 2011, a paradei propriu-zisă, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. Circulaţia autovehiculelor în zona adiacentă Arcului de Triumf se va face (atât în data de 27.11.2011, cât şi în data de 01.12.2011), după cum urmează: între orele 05:00 – 15:00, va fi restricţionată circulaţia pe axul central al Şos. P. Kiseleff şi banda I de circulaţie, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcului de Triumf, dinspre Piaţa Presei Libere către Piaţa Arcul de Triumf, precum şi banda III de circulaţie pe Şos. Bucureşti – Ploieşti (dinspre Fântâna Mioriţa către Piaţa Presei Libere); între orele 09:00 – 15:00, va fi închisă total circulaţia pe Şos. Kiseleff şi pe străzile adiacente, între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, pe Str. Alexandru Constantinescu, între Piaţa Arcului de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe Bd. Alexandru Averescu, între Piaţa Arcului de Triumf şi Bd. Mărăşti şi pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle. Totodată, va fi restricţionat temporar traficul rutier pe Str. Arhitect Ion Mincu.De asemenea, la data de 01.12.2011, între orele 17:00 – 19:00, cu ocazia desfăşurării ceremoniei ,,Retragere cu torţe’’, va fi restricţionată circulaţia pe banda I şi banda II pe traseul:  Palatul Cercului Militar – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – Bd. Eroii Sanitari – Bd. Eroilor – Str. Gh. Marinescu – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. Vasile Milea – sediul Regimentului 30 Gardă. Rute ocolitoare recomandate:1. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bd. Ion Mihalache;2. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant;3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1;4. Şos. Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1.Totodată, în zilele de 26, 27, 30 noiembrie şi 01 decembrie, se interzic opririle / staţionările în alveolele din dreptul Monumentului Infanteristului pe Şos. P. Kiseleff. * * * Solicităm conducătorilor auto să nu parcheze autovehiculele în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie şi să opteze, în perioada menţionată, pentru transportul public de suprafaţă sau metrou. De asemenea, solicităm respectarea semnalelor agenţilor de poliţie rutieră şi a semnificaţiei indicatoarelor rutiere instalate temporar în zona de desfăşurare a manifestărilor.Pietonilor le recomandăm să circule cu atenţie şi să traverseze strada numai prin locurile special amenajate.Problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 021.9544.Hărţile cu restricţiile de trafic şi rutele ocolitoare pot fi consultate pe site-ul Brigăzii Rutiere a Capitalei, www.brigadarutiera.ro. [filename=harta_1_dec_1.jpg] [filesize=harta_1_dec_1.jpg] Nr. desc.: [downloads=harta_1_dec_1.jpg][filename=harta_1_dec_2.jpg] [filesize=harta_1_dec_2.jpg] Nr. desc.: [downloads=harta_1_dec_2.jpg][filename=harta_1_dec_3.jpg] [filesize=harta_1_dec_3.jpg] Nr. desc.: [downloads=harta_1_dec_3.jpg]


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut