La data de 14 ianuarie a.c., ofiţeri de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au depistat un bărbat de 22 de ani, membru al unei grupări de crimă organizată, specializată în comiterea de tâlhării la magazine de bijuterii şi ceasuri de lux din ţări ale Uniunii Europene.Persoana depistată se sustrăgea urmăririi penale, fiind căutat în baza unui mandat de aducere, emis de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală.Poliţiştii din cadrul Direcţie de Investigaţii Criminale – Inspectoratul General al Poliţiei Române l-au preluat şi condus la sediul D.I.I.C.O.T., unde i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare şi sprijinire a unui grup criminal organizat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 367 Cod penal şi ,favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 269 Cod penal.Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.Informaţii de background:La data de 23 aprilie 2015, peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor de specialitate ale Inspectoratului General al Poliţiei Române au efectuat 52 de percheziţii domiciliare, pe raza județelor Iași, Neamț, Vrancea și a municipiului București, la membrii unei grupări infracţionale specializate în jafuri cu violenţă la magazine de bijuterii şi ceasuri de lux din mai multe state europene, printre care Marea Britanie, Franţa, Belgia, Italia, Andorra.La acţiune au fost angrenaţi poliţişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale, ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutului Naţional de Criminalistică, de la brigăzile de combatere a criminalităţii organizate din Bacău şi Iaşi, serviciile de combatere a criminalităţii organizate din Neamţ şi Vrancea, precum și de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, I.P.J. Neamţ, I.P.J. Bacău, I.P.J. Iaşi şi I.P.J. Vrancea.Poliţiştii au pus atunci în executare 26 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la audieri şi pentru dispunerea măsurilor legale. De asemenea, au fost ridicate mai multe bunuri asemănătoare cu cele sustrase în urma comiterii faptelor ilicite.Prejudiciul total cauzat este estimat la 10 milioane de euro. Membrii grupării ar fi punctat mai întâi magazinele de bijuterii ce urmau a fi jefuite, după care s-ar fi documentat cu privire la măsurile de protecţie, stabilind posibilităţi de atac, trasee de fugă şi locul în care puteau lăsa temporar bunurile sustrase.Astfel, odată stabilite ţintele, membrii grupului se organizau în aşa fel încât să poată avea acces în magazinele de bijuterii vizate, acestea fiind de obicei protejate prin două uşi securizate, astfel că la intrare se prezentau doi dintre membrii grupului, uneori deghizaţi în femei, pentru a-i determina pe proprietari să deschidă prima uşă de acces, magazinele respective fiind dotate în general cu două uşi de acces tocmai pentru a împiedica jafurile.Ulterior, alţi membri ai grupării pătrundeau mascaţi, prin forţă, după care, prin utilizarea violenţelor şi sub ameninţare, sustrăgeau ceasuri şi bijuterii, ulterior dispărând pe rute diferite, abandonând la locul faptei uneltele folosite şi aruncând în locurile prestabilite sacii cu bunurile sustrase.De obicei, fapta nu dura mai mult de 60 de secunde, iar ulterior comiterii acesteia toți executanţii părăseau locul faptei, bunurile fiind transferate liderului grupării, pentru valorificare ulterioară.Cei în cauză ar fi ascuns bunurile în gropi săpate anterior pe rutele de fugă şi ar fi folosit pubele de gunoi manevrate de alţi membri ai grupării.De asemnea, pentru a nu fi depistaţi, membrii grupului ar fi folosit cagule, elemente pentru degizare chiar şi în persoane de sex opus şi ar fi folosit pentru a pătrunde în magazine forţa fizică asupra proprietarilor, inclusiv prin folosirea de arme albe sau obiecte contondente.Din anchetă a rezultat faptul că gruparea infracţională era organizată pe criterii militare, cu o ierarhie clar stabilită (,,soldaţi”, ,,ofiţeri”, ,,comandant”), existând obligaţii şi sancţiuni pentru membri, toate acestea fiind cuprinse într-un regulament scris, care era prezentat fiecărui nou recrut. Recruţii urmau un antrenament fizic şi psihic, întocmindu-li-se un dosar, care cuprindea: nume, prenume, date despre familia recrutului, cazier, copie a cărţii de identitate, înălţime, greutate, date medicale, fotografie, amprente şi fire de păr pentru ADN.Pe lângă activităţile de urmărire penală desfăşurate în România, încă din 2013, cu sprijinul Europol, s-au desfăşurat activităţi de cooperare judiciară internaţională în materie penală în cadrul unor echipe comune de anchetă româno-britanice (JIT – Joint Investigation Team) constituite în cadrul acestui dosar, la care au participat și reprezentați ai altor state vizate de criminalitatea atribuită grupării criminale itinerante cercetate, respectiv Belgia, Franța, Olanda, Spania, Croația, Slovenia și Ungaria. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al S.R.I..I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice