Jandarmeria Română – 13 ani de misiuni internaţionale, peste 1700 de jandarmi în teatre de operaţii, toţi s-au întors cu bine în ţară.Anul acesta, jandarmii români dislocaţi în Afganistan, au ales să transmită un mesaj special pentru jandarmii români din țară. Prin intermediul unui film transmis către Jandarmeria Română, camarazii noştri au urat un tradiţional La mulţi ani România!În prezent, Jandarmeria Română este reprezentată în Afganistan, Statele Unite ale Americii, Haiti, Congo, Mali, Ukraina, Italia, Georgia.Anul acesta Jandarmeria Română a deținut presedinția Jandarmeriei Europene, iar în anul 2016 va conduce Asociația Forțelor de Poliție și Jandarmerie cu Statut Militar Europene și Mediteraneene(FIEP).Participarea la misiuni executate în afara teritoriului naţional constituie o prioritate pentru Jandarmeria Română, atât pentru îndeplinirea obiectivelor de politică externă ale României în relaţia cu partenerii noştri internaţionali, cât şi pentru asigurarea unui nucleu robust de personal cu experienţă în mediul internaţional, care să contribuie astfel la consolidarea instituţiei în plan intern.Informații suplimentareJandarmeria Română participă la misiuni internaţionale începând cu anul 2002, când a fost dislocat primul detaşament al instituţiei noastre în Kosovo, sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite. De atunci şi până în prezent, instituţia noastră a avut constant o reprezentare consistentă în următoarele teatre de operaţii: Afganistan, Congo, Timorul de Est, Haiti, Mali, Ucraina, numărul total al jandarmilor participanţi la misiuni internaţionale fiind de peste 1700.Misiunile îndeplinite de militarii jandarmi în teatrele de operaţii sunt diversificate, aspect care reflectă profesionalismul instituţiei din care fac parte şi aici amintim:Substituirea forţelor locale de poliţie în îndeplinirea anumitor atribuţii funcţionale, cum ar fi: asigurarea şi restabilirea ordinii publice, asigurarea protecţiei apropiate a unor persoane importante, escortă deţinuţi, asigurarea protecţiei unor sedii/spaţii importante pentru organizaţiile internaţionale;Observatori /monitori pentru monitorizarea respectării acordurilor de încetare a focului;Instructori, mentori şi consilieri ai forţelor locale de poliţie din ţările afectate de conflict.Serviciul Informare și Relații Publice – I.G.J.R.