Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie

Din tinerețea dumneavoastră presărată pe câmpurile de luptă a răsărit și răsare în permanență pacea de care se bucură de mai bine de 70 de ani această lume, chiar dacă războaiele nu au încetat nicio clipă să amenințe, iar de multe ori chiar să își facă simțită prezența, dar, din fericire, dacă se poate spune așa, doar la nivel local și regional.Ziua care vă este consacrată în calendar are și trebuie să aibă rezonanță în conștiințele și inimile noastre nu doar astăzi, ci în toate zilele anului.Nu numai astăzi trebuie să vă fim recunoscători pentru ceea ce ați făcut pentru țară. Nu numai astăzi trebuie să vă mărturisim dragostea noastră. Nu numai astăzi trebuie să vă mulțumim pentru modul eroic în care v-ați pus viața în slujba vieții generațiilor viitoare. Adică a vieții noastre, care vă suntem copii și nepoți.Avem obligația morală să vă fim recunoscători tot timpul, să vă oferim zilnic dovezi de dragoste, să vă mulțumim în fiecare ceas pentru faptul că existați.Dumneavoastră sunteți chipul viu al istoriei țării. Și chiar al istoriei lumii.Iar în fața istoriei nu poți veni decât cu emoție și recunoștință. Acestea sunt sentimentele care mă încearcă în momentul de față.Este o mare bucurie și, totodată, o onoare pentru mine, ca într-un astfel de moment, să vă urez, dragii noștri veterani, în numele tuturor angajaților Ministerului Afacerilor Interne, precum și în nume personal, viață lungă și multă sănătate. La mulți ani!Carmen Daniela DANMinistrul Afacerilor Interne


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut