Aniversăm pe 28 februarie Ziua protecției civile, prilej cu care vă urez La mulți ani dragi colegi și mult succes în activitate! Pe voi, cei care aveți deviza ”cu viața mea apăr viața”, ne bazăm cel mai mult atunci când ne referim la pregătirea populației în cazul unor riscuri majore sau hazarde naturale ori industriale.Dezvoltarea tehnologică, comunicarea online, mijloacele moderne de informare și prevenire a populației trebuie folosite mai intens pentru ca oamenii să știe ce trebuie să facă, ce comportament să adopte, unde găsesc ajutor și cui trebuie să se adreseze dacă vor fi confruntați cu o astfel de situație. Toate aceste demersuri de informare a populației se alătură pregătirii pe care dumneavoastră o faceți în mod permanent pentru ca răspunsul la aceste provocări să fie unul din ce în ce mai performant.Vă mulțumesc pentru efortul dumneavoastră și pentru altruismul de care dați dovadă!