Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia începerii noului an școlar

Stimați elevi, părinți și profesori,

Vă doresc un călduros bun venit în noul an școlar!

Siguranța dumneavoastră în școală este o prioritate a Ministerului Afacerilor Interne.

Am instructat forțele noastre de aplicare a legii, polițiști și jandarmi, alte agenții, cu sarcini precise și extinse în ceea ce privește securitatea în școli și în jurul lor. Suntem și vom rămâne prezenți atât pe străzi, cât și în incinta școlilor, pentru a proteja drepturile și siguranța elevilor și a cadrelor didactice, cu o intensitate crescută la orele de început și de final ale cursurilor, garantând, astfel, că fiecare zi de școală începe și se încheie într-un mediu sigur.

Ne vom adapta acțiunile de prevenire a încălcării legii și de apărare a siguranței dumneavoastră pe tot parcursul anului școlar, protejarea copiilor și a profesorilor fiind, cum spuneam, un obiectiv principal.

Începutul noului an școlar marchează și lansarea unui program amplu de măsuri pentru prevenirea traficului și consumului de droguri în școli, precum și pentru combaterea actelor de violență comise de unii elevi împotriva altor elevi sau a cadrelor didactice.

Am inițiat acest program în colaborare strânsă cu mai multe ministere, deoarece succesul său depinde de acțiunea coordonată a mai multor instituții, de la educație la sănătate, siguranță publică și protecție socială.

Înaintea începerii noului an școlar, pompierii au inspectat amănunțit școlile, pentru e semnala riscurile legate de incendii și a proteja elevii și profesorii și din această perspectivă. Angajamentul nostru față de siguranța voastră este serios, puternic și va fi permanent. Suntem aici pentru a vă sprijini în fiecare zi de școală și pentru a vă oferi un mediu adecvat în care să învățați și să vă dezvoltați în siguranță.

Educația voastră în spiritul respectului față de propriile drepturi, dar și față de drepturile celorlalți și față de lege, este un fundament solid pentru o conștiință elevată, o viață împlinită și o societate civilizată și prosperă, în libertate, siguranță și integritate.

Vă doresc tuturor un an școlar plin de reușite, la capătul căruia să deveniți mai buni și mai performanți în ceea ce gândiți și ceea ce faceți!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut