Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Veteranilor

Astăzi, de Ziua Veteranilor, doresc să transmit salutul meu tuturor veteranilor României, inclusiv angajaților Ministerului Afacerilor Interne care au reprezentat România în misiuni nobile, dar riscante, din zone „fierbinți” ale mapamondului.

Pentru România, Ziua Veteranilor are o semnificație aparte. Dincolo de încheierea oficială a Primului Război Mondial – odată cu intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, a Armistițiului dintre Puterile Antantei și Germania – pentru România, 1918 este anul Marii Uniri, al constituirii României la care au visat și pentru care s-au sacrificat români patrioți.

Istoria nu este constituită din coincidențe, ci din sincronicități, astfel că data de 11 noiembrie se consolida ca reper istoric național după ce, 85 de ani mai târziu, în 2003, cădea la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif-Silviu Fogorași, primul militar român decedat în Teatrul de Operații din Afganistan.

Așadar, 11 noiembrie este o dată care, pentru România, ca stat cu adevărat integrat în marea familie europeană, stă sub semnul sacrificiului și continuității, o mărturie a deplinei asumări a responsabilităților ce țin de apărarea libertății și securității colective.

Faptul că, până în prezent, Ministerul Afacerilor Interne a acordat peste 3000 de titluri de veteran al teatrelor de operații este mărturia implicării personalului acestei instituții, cu patriotism și curaj, în eforturile comune de apărare a valorilor și principiilor care stau la baza constituirii alianțelor economice, politice și militare actuale.

În acest an, 52 de polițiști și jandarmi, dintre care o treime sunt femei, participă la misiuni sub egida Organizației Națiunilor Unite și Uniunii Europene în teatrele de operații din Moldova, Ucraina, Georgia, Cipru, Somalia, Sudanul de Sud, Niger, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo și Haiti.

Profesionalismul și implicarea cadrelor MAI au fost apreciate în mod deosebit de parteneri internaționali, imaginea creată României fiind de stat pregătit să combată efectele crizelor și să lupte pentru menținerea păcii și securității globale.

Cu siguranță, veteranii constituie exemple de curaj și responsabilitate în societate, iar în actuala perioadă, când mulți dintre tineri sunt în căutarea de repere ori modele, exemplul celor a căror zi o marcăm astăzi le poate fi călăuzitor sau poate chiar salvator în viață.

Este o onoare să îi avem, printre noi, pe cei care, cu credință și devotament, și-au făcut datoria față de țară. Merită respectul și admirația noastră, indiferent de generația din care fac parte ori de fronturile pe care și-au purtat luptele în numele României!

Și, pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim și ce ne poate rezerva viitorul, recursul la istorie se impune ca un act firesc pentru a nu repeta greșelile trecutului.

Cinste veteranilor României!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut