Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, cu ocazia Zilei Direcției Generale Anticorupție

Încă de la înființare, Direcția Generală Anticorupție a dovedit că este o structură cu înalte standarde de profesionalism, care și-a înțeles rolul, cu o capacitate crescută de identificare și combatere a acelor fapte care provoacă incompatibilități ale unora dintre angajați cu statutul de angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
Cei care nu înțeleg că a fi în slujba statului și a cetățeanului reclamă o conduită ireproșabilă și integră nu au ce căuta în sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. De cealaltă parte, cei care se abat de la principiile corectitudinii și comit acte de corupere vor avea parte de același tratament prin aplicarea legii.
Manifestăm toleranță zero indiferent de cine comite fapta de corupție și indiferent de instituția din care face parte!
În viaţa publică nu există altă cale decât corectitudinea și respectarea legii.
Prezentarea publică a cazurilor de corupție este o dovadă a eficienței muncii dumneavoastră și, totodată, un semnal pentru cei tentați să apuce pe astfel de căi că nu există posibilitatea de a încălca legea fără ca structura de specialitate, în acest caz DGA, să ia măsurile care se impun în astfel de cazuri.
Este păcat că, în multe situații, faptele de corupție nu afectează doar imaginea instituțională, ci umbresc munca profesioniștilor unui domeniu, iar concomitent scad încrederea populației în instituțiile cu care interacționează.
Îmi doresc ca activitatea dumneavoastră să continue cu același profesionalism, cu atât mai mult în actualul context geopolitic care reclamă, ca premisă a siguranței colective, instituții puternice, de încredere, pe care cetățenii să se poată baza.
Așa cum spuneam, activitatea de prevenire este una dintre liniile de acțiune importante de urmat, fie și numai din perspectiva faptului că este mai ușor să previi decât să combați.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne sunt desfășurate activități preventive care să răspundă provocărilor reale ale structurilor ministerului. Este important să perfecționați și să rafinați metodele de lucru, să renunțați la formalism, la discursurile teoretice, la informări ori raportări sterile și să desfășurați activități preventive raportate la riscurile și vulnerabilitățile reale generate de anumite funcții sau posturi.
Angajații trebuie să știe clar care sunt infracțiunile clasice de corupție și cele asimilate acestora, precum și care sunt mecanismele de raportare și protecție în cazul în care sesizează astfel de fapte.
Direcția Generală Anticorupție a devenit, în timp, o structură etalon pentru minister, prin capacitatea de adaptare, selecția riguroasă a personalului, parteneriatul solid cu structuri naționale și internaționale de profil.
Depinde doar de dumneavoastră, de echipa managerială împreună cu întreg colectivul să construiți un mediu în care tentația corupţiei scade ca urmare a asumării unor principii și valori care ţin de corectitudine, integritate și responsabilitate, nu doar de frica pedepsei.
În acest mod, prin creșterea capacității instituționale de a lupta împotriva corupției, prin implicare și seriozitate veți obține respectul și încrederea celor din jur. Vă asigur că munca dumneavoastră este apreciată și aveți susținere atât timp cât avem garanția onoarei, demnității și integrității dumneavoastră!
Dragi colegi,
Rămâneți imparțiali, echidistanți, independenți, imuni la schimbările și provocările din societate. Rămâneți fideli rolului instituțional asumat!
Consolidați parteneriate și formate de cooperare cu alte state și instituții pentru a vă îmbogăți expertiza în materie de politici și instrumente anticorupţie. Combaterea corupţiei este o muncă complexă, extrem de specializată pentru care este nevoie de perfecționare continuă, de profile integre de angajați și de o putere mare de adaptare.
Lupta împotriva corupției este o luptă pentru o societate sănătoasă, dezvoltată și sigură. Avem nevoie de instituții imune la flagelul corupției și ne bazăm pe dumneavoastră că veți contribui, din plin, la atingerea acestui deziderat.
Vă mulțumesc pentru activitatea de până acum și vă doresc succes în misiunile viitoare!
La mulți ani, dragi colegi!

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

70 de persoane pentru care s-au dispus măsuri preventive, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Peste 100 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în cursul zilei de ieri, citește mai mult aici

375 de conducători auto au fost scoși din trafic, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Peste 31.600 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, detalii aici 

Sari la conținut