La Mulți Ani tuturor angajaților Serviciului de Protecție și Pază!
În calitate de ministru, am avut ocazia să constat personal profesionalismul și devotamentul cu care acești oameni își îndeplinesc sarcinile. Își iau foarte în serios misiunea, mereu vigilenți, mereu pregătiți să apere viața demnitarului de a căruia siguranță sunt responsabili.
De la momentul înființării, 7 mai 1990, SPP și-a consolidat statutul printre instituțiile fundamentale ale sistemului de securitate națională, asigurând protecția obiectivelor strategice ale României și a demnitarilor noștri atât în țară, cât și în afara României.
Ministerul Afacerilor Interne a fost și este un partener de încredere al Serviciului de Protecție și Pază în ducerea la bun sfârșit a tuturor misiunilor.
Printre cele mai recente misiuni extrem de complexe, dar finalizate fără reproș, sunt vizita vicepreședintelui american, Kamala Harris, summitul Consiliului European de la Sibiu din 2019 sau vizita Papei Francisc din același an. Modul în care SPP și-a îndeplinit sarcinile, în colaborare cu celelalte instituții, inclusiv cu structurile MAI, a fost apreciat în mod deosebit de partenerii externi.
Mai puțin cunoscut este faptul că ofițerii și subofițerii SPP participă, sub egida ONU, la misiuni în zone fierbinți de pe glob, misiuni esențiale pentru procesul de restabilire și menținere a păcii în acele regiuni. Astfel, au ocazia să-și îmbunătățească pregătirea, dar și să împărtășească din experiența lor colegilor străini.
La Mulți Ani și mult succes în misiuni! Oriunde ar fi acestea!