În această după-amiază, la București, au început lucrările Conferinței Ministeriale a Forumului Salzburg, una dintre cele mai importante conferințe ministeriale în domeniul afacerilor interne din Europa Centrală și de Sud-Est din acest an.
România, prin Ministerul Afacerilor Interne, asigură Președinția în curs a Forumului Salzburg, iar evenimentul ce se desfășoară în aceste zile la Palatul Parlamentului reprezintă cel mai important eveniment al Președinției române.
Sunt onorat să prezidez lucrările acestei conferințe la care participă, la invitația României, miniștri și reprezentanți de rang înalt din 9 state membre UE și din 7 state din imediata vecinătate a UE, dar și din cadrul Comisiei Europene și ale celor mai importante agenții europene, formate regionale de cooperare și organizații internaționale.
Conferința are rolul de a coagula la nivel strategic și politic poziții comune ale statelor membre în domenii de interes pentru afacerile interne. Vom avea prilejul pe parcursul celor două zile de discuții să abordăm aspecte de interes deosebit, precum managementul consecințelor agresiunii ruse împotriva Ucrainei, gestionarea crizelor de migrație suprapuse și măsuri concrete pentru menținerea securității și stabilității în Republica Moldova și în Balcanii de Vest.
Sunt convins că discuțiile pe care le vom avea pe parcursul celor două zile vor reconfirma dorința noastră de a consacra Forumul Salzburg drept un instrument regional foarte util pentru securitatea europeană și siguranța cetățenilor noștri.