Ziua Naţională a României este momentul în care cinstim memoria înaintaşilor noştri, jertfa şi eroismul celor care au făurit România ca stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Sunt poate prea rare zilele în care ne amintim de faptul că suntem români și că avem un trecut plin de eroism. Acest trecut ne face datori să ne gândim la ceea ce ne unește și nu ne dezbină, la ceea ce ne dă putere și nu neputință, la ceea ce ne întărește și nu ne descurajează.Ca ministru al afacerilor interne vă asigur de faptul că instituția pe care o conduc este și va fi în continuare o instituție aflată în slujba cetățenilor României, în interesul și spre folosul lor, promovând valorile naționale și ale statului de drept.De Ziua Națională a României doresc să transmit polițiștilor, jandarmilor, pompierilor salvatori, tuturor angajaților Ministerului Afacerilor Interne din țară sau din misiunile internaționale unde își fac datoria, respectul și aprecierea mea pentru profesionalismul, devotamentul și onestitatea lor.Totodată, transmit românilor prețuirea mea pentru felul lor de a fi și pentru modul cum iubesc România.În această zi de sărbătoare vreau să le urez tuturor multă sănătate și La mulți ani!La mulţi ani români! La mulţi ani România! MINISTRUL AFACERILOR INTERNERADU STROE