Miercuri, 28 ianuarie a.c., a avut loc ședința de evaluare a activității Departamentului pentru Situații de Urgență pentru anul 2014.Redăm, în continuare, mesajul viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, cu ocazia acestui prilej:“Cu ocazia bilanțului Departamentului pentru Situații de Urgență doresc să vă transmit astăzi aprecierea pentru munca pe care o depuneți și pentru devotamentul cu care vă îndepliniți misiunile de fiecare zi. După cum știți, la finalul anului trecut, am anunțat că întreg sistemul de gestionare a situațiilor de urgență va fi regândit și eficientizat. De atunci, am luat o serie de decizii care se referă la modificări legislative, analize de risc, inventarierea resurselor pe care să le putem aloca la intervenție, proceduri și timpi de reacție la evenimente.Un pas important l-am făcut prin preluarea în competenţa unică a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a măsurilor decizionale, care se aplică în cazul tuturor tipurilor de evenimente pe teritoriul naţional.Am inițiat și au fost adoptate de către Guvern mai multe acte normative care vizează interoperabilitatea dintre MAI, MApN, Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor, Serviciul de Telecomunicații Speciale, dar și celelalte instituții membre ale Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.Potrivit modului de organizare al Grupului Interministerial Strategic, am adoptat aceeași regulă, a implicării tuturor instituțiilor statului care au capacitatea de a interveni rapid într-o situație de urgență. Am constituit și operaționalizat noi structuri permanente sau temporare de suport decizional, respectiv: Platforma de coordonare operațională a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Centrul Operațional de Comandă al Guvernului și Centrul Național de Conducere Integrată al MAI. O altă măsură a fost creșterea responsabilităților șefilor inspectoratelor pentru situații de urgență – care vor avea comanda unică a intervenției la fața locului, indiferent de forțele care sunt implicate în operațiune – polițiști, jandarmi, militari sau alt tip de personal specializat.Necesitatea eficientizării coordonării acțiunilor de intervenție a determinat elaborarea Concepției Unice de Acțiune în Situații Speciale. În fundamentarea acestei Concepții, au fost cartografiate la nivelul fiecărui județ, conform particularităților regiunii respective, toate tipurile de riscuri care ar putea genera situații de urgență.Pentru fiecare tip de risc s-au inventariat capabilitățile de intervenție cele mai apropiate – ale MAI, ale celorlalte instituţii aparţinând Sistemului Naţional de Management în Situații de Urgență, dar și cele deținute de operatorii privați din zonă.Toate aceste date vor fi centralizate și introduse într-o aplicație informatică performantă, care va constitui un veritabil suport de decizie în coordonarea acțiunilor viitoare.De asemenea, toate procedurile de lucru ale structurilor cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt reanalizate, pentru a fi adaptate nevoilor de reacție și intervenție cât mai rapidă.În ceea ce privește deficitul de pompieri din anumite inspectorate pentru situații de urgență, am luat decizia de a face încadrări din sursă externă, cu prioritate din rândul personalului disponibilizat în anii anteriori.Începând cu luna februarie, conform ordinului pe l-am emis zilele acestea, vor fi demarate procedurile de încadrare a 180 de pompieri pentru județele Constanța și Giurgiu.Măsura este necesară pentru buna funcționare a acestor inspectorate, dar și pentru rezolvarea unei probleme sociale, fiind vorba despre oameni care s-au pregătit și au muncit în sistem, cunosc regulile acestuia, dar sunt în situația în care cu greu își pot găsi locuri de muncă, potrivit pregătirii lor.Departamentul pentru Situații de Urgență are numai un an de la înființare, iar lucrurile se pot îmbunătăți. În ultimii ani, cerințele privind intervențiile în situații de urgență sunt din ce în ce mai mari. În aceste condiții, se impune cu prioritate dotarea structurilor de intervenție cu echipamente moderne, adecvate şi specifice, care să conducă la eficientizarea intervențiilor în situații de urgență.În cursul anului trecut, am alocat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență 59 de autoturisme de teren DACIA DUSTER. Alte 159 de autoturisme vor fi livrate până la sfârşitul lunii martie.Pentru pompieri, pentru aviatorii ministerului, pentru medicii și paramedicii SMURD, fiecare intervenție reușită, fiecare viață salvată demonstrează că ceea ce faceți este mai mult decât o meserie. Ceea ce faceți dumneavoastră zi de zi, este,înainte de toate,o vocație profesională.În numele meu și al tuturor românilor care se bazează pe dumneavoastră, vă mulțumesc și vă doresc mult succes în misiunile viitoare!”