Migranţi asiatici reţinuţi la frontieră

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din vestul ţării au depistat şase persoane care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, folosind diferite metode.Astfel, doi cetăţeni indieni au fost depistaţi la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, ascunşi sub bancheta unui tren internaţional, încercând în acest fel să evite controlul de frontieră.Alte patru persoane, doi cetăţeni pakistanezi, un indian şi un afgan, au fost depistate în zona de competenţă a I.J.P.F. Satu Mare, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.* În dimineaţa zilei de 28.07.2010, în jurul orei 04.30, la PTF Curtici – jud. Arad, poliţiştii de frontieră au depistat în trenul internaţional Rapid „Dacia”, care circulă pe relaţia Bucureşti – Viena, ascunse sub o bancheta, două persoane de sex masculin, care încercau să se sustragă de la efectuarea formalităţilor de ieşire din ţară.În urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi tineri sunt cetăţeni indieni şi se numesc Ranvir S., în vârstă de 22 ani şi Jasvir S., în vârstă de 27 ani. Aceştia doreau să ajungă în Italia şi au recurs la această metodă deoarece nu deţineau viză pentru Spaţiul Schengen.* Şi poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit, în cursul acestei nopţi, în jurul orei 00.25, pe timpul derulării misiunilor de supraveghere a frontierei de stat, în zona de competenţă a S.P.F. Petea, un grup format din patru persoane care încerca să treacă ilegal frontiera, peste câmp, în Ungaria, ocolind punctul de trecere a frontierei.În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că grupul era format din doi cetăţeni pakistanezi, un indian şi un afgan care intenţionau să ajungă ilegal într-o ţară din vestul Europei. Totodată, s-a mai stabilit că doi dintre ei se aflau la a doua tentativă de acest gen, în cursul lunii iulie a acestui an fiind depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la I.J.P.F. Bihor când încercau să iasă ilegal din România, fapt pentru care, la acea dată li s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, fiind prezentaţi procurorilor, în vederea luării măsurilor legale.Având în vedere cele constatate, în ambele cazuri, persoanelor în cauză li s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României. I.G.P.F. – Biroul de Presă


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut