Migranţi reţinuţi la frontieră

Azi noapte, poliţiştii de frontieră timişeni au depistat 10 persoane care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României. În toate situaţiile au fost întocmite actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Jimbolia, Moraviţa şi Beba Veche au depistat în zona de competenţă, trei grupuri de migranţi, de diferite naţionalităţi. Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Lucrătorii noştri au procedat la conducerea persoanelor în cauză, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, pentru verificări. Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba de opt marocani, un pakistanez şi un indian, cu vârste cuprinse între 20 şi 33 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, sau care intenţionau să treacă ilegal frontiera. Cei în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare. Lucrătorii noştri au întocmit în toate cazurile lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut