Mii de pachete de ţigări de contrabandă, confiscate

Poliţiştii suceveni au depistat un bărbat care transporta cu un autoturism 7.350 de pachete de ţigări, fără documente legale de provenienţă. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat.La data de 1 septembrie a.c., poliţiştii suceveni au oprit în trafic, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Roma, judeţul Botoşani. În urma verificării autoturismului, în interiorul acestuia au fost depistate 7.350 de pachete de ţigări, de provenienţă extracomunitară, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente justificative. Întreaga cantitate de ţigări, cu o valoare de piaţă de 73.500 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Suceava.Faţă de suspect s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, peste limita prevăzută de lege, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut