Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a prezentat aspecte privind proiectul de buget alocat Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru anul 2012.În acest context, ministrul Igaş a precizat că suma alocată în proiectul de buget pentru M.A.I. asigură plata salariilor pentru anul viitor. De asemenea, oficialul M.A.I. a subliniat faptul că fondurile vor asigura finanţarea proiectelor derulate cu Banca Mondială, pentru fondurile structurale precum şi pentru proiectele dezvoltate pe Facilitatea Schengen. Totodată, prin proiectul de buget aprobat de Guvern vor fi asigurate indemnizaţiile pentru persoanele aflate în concediu de creştere a copilului, plata contribuţiilor şi cotizaţiilor la organismele internaţionale şi sumele necesare pentru cei care vor solicita azil în România. În cadrul proiectului de buget pe anul 2012 figurează ca priorităţi anumite investiţii cum ar fi contractele de leasing auto aflate în derulare, achiziţionarea laboratorului de date genetice pentru Poliţia Română, consolidarea sediilor la nivelul inspectoratelor judeţene.Ministrul Traian Igaş a mai precizat faptul că, în cadrul şedinţei de guvern de astăzi, au fost alocate, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, 50 miliarde ROL pentru susţinerea sistemului de termoficare în localităţile Brad, Lupeni, Petroşani, Târgovişte, Reşiţa, Piteşti, Caracal.