Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la ședința cu structurile de ordine publică și situații de urgență ale MAI: „Nu există înțelegere pentru corupție în Ministerul Afacerilor Interne! Cred că am fost clar. Oricine calcă aceste reguli calcă și pe steagul Ministerului Afacerilor Interne și pe tricolor, din punctul meu de vedere”

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:

Şi pentru că sunt la capitolul de proiecții pe termen lung, aș vrea să inițiem deja un efort de reflecție, pe fiecare armă, cu privire la liniile directoare de dezvoltare pentru 2025, potrivit principiului că vara îți faci sanie și iarna car, sper că nu le-am încurcat. De regulă, cine mai dă pilde de genul ăsta se încurcă.

Deci, nu este prea devreme, aș vrea până la 1 octombrie să înaintați către cabinetul meu aceste propuneri de linii directoare de dezvoltare pentru anul viitor și o plajă de încă doi-trei ani, deci ca să acopere o legislatură parlamentară. Evident, vizate de secretarii de stat coordonatori.

Pentru că am pomenit cuvântul Parlament, vă rog, domnule secretar de stat şi domnule subsecretar de stat să finalizați evaluarea cu privire la instrumentele care sunt în Parlament cu impact pe Ministrul Afacerilor Interne, chiar dacă au fost inițiate de alte instituții sau cu atât mai mult cu cât sunt iniţiate de alte instituții, propuneri legislative și așa mai departe. Pentru că ceea ce am constatat este că în trecut, în anii anteriori, Ministerul Afacerilor Interne s-a trezit câteodată cu tot felul de atribuții puse în dreptul structurilor, a armelor, fără să se facă o evaluare dacă au legătură cu obiectul de activitate, cu specificul armei respective, dacă sunt resurse să fie îndeplinite o astfel de activitate și așa mai departe, tot felul de cadouri.

Eu nu o să stau cu mâinile încrucişate să primesc astfel de cadouri. Deci, vom desfășura în Parlament o activitate proactivă de dialog cu alte instituții care propun Parlamentului acte normative, cu membrii Parlamentului, care au tot dreptul să știe cum stau lucrurile. Este datoria noastră să informăm proactiv, astfel încât legislația care iese din Parlament, pe zona de siguranță publică la modul cel mai general, să fie una coerentă și în acord cu capacitatea administrativă de a o pune în aplicare.

Integritate și anticorupție.

După cum știți, avem 130.000 de cadre în toate strcuturile Ministerului Afacerilor Interne. Avem, zilnic, între 26.000 și 30.000 de oameni în stradă în acele operative, zeci de mii de intervenții, mii de vieți salvate, sute de mii de cetățeni protejați prin acțiunile dumneavoastră. Vreau să fim conștienți cu toții că toate aceste eforturi, am ridicat niște cifre, în spate sunt oameni. Toate aceste eforturi pot fi șterse cu buretele din percepția publică de un singur gest de corupție a unui cadru MAI. Cum v-am spus de multe ori: unul singur poate să dărâme munca tuturor.

De aceea, încă o dată, cer tuturor șefilor de structuri, mici, mari, din toate armele nu neglijați partea de prevenție, discutați cu oamenii. Hai să lăsăm deoparte chestiuni de lege, de principii, să nu complicăm discuția. Până la urmă e vorba de respectul muncii colegului. Aveți milă, cei care încă mai aveți îndoială că trebuie să mergeți pe linia dreaptă, de munca celorlalți, aveți respect pentru ea. Repet, unul singur poate să șteargă toată această muncă.

De aceea, șefii de structuri, activaţi-vă pe această zonă. Luați-vă în serios această treabă, de aceea sunteți lideri.

Scuturați-vă toți oamenii pe care dumneavoastră credeți că nu îi pătrunde încă acest spirit general din Ministerul Afacerilor Interne, de legalitate și de integritate, și puneți-i pe șine, pe șinele corecte. În același timp, DGA, DGPI, fără milă pentru astfel de situații. Pentru că mila în astfel de cazuri înseamnă, de fapt, să vă trădaţi, la rândul dumneavoastră, colegii.

Nu există înțelegere pentru corupție în Ministerul Afacerilor Interne! Cred că am fost clar. Oricine calcă aceste reguli calcă și pe steagul Ministerul Afacerilor Interne și pe tricolor, din punctul meu de vedere.

Colateral, dar puțin mai grav, legat de cazurile de disciplină sau de indisciplină, mai degrabă. Şefii de structuri, acolo unde au avut loc astfel de situații de indisciplină trebuie prelucrate, trebuie discutate de la om la om, cu colectivul, cu împricinatul. Simpla aplicare a unei sancțiuni după ce a ieşit din Comisia de disciplină, și cu asta basta, nu rezolvă complet situația. Trebuie să înțeleagă, să fie el convins că a greșit şi de ce anume. Şi, uneori, trebuie ajutat, trebuie recuperat, ca să nu treacă într-o zonă de blazare sau „de anti sistem“, în sensul greşit, prost înțeles al cuvântului. Iar ceilalți trebuie să aibă un exemplu în față. La rândul lor, trebuie să înțeleagă unde s-a greșit. Adică să învățăm din lecții. Şi din lecțiile bune, dar și din lecțiile mai mai puțin bune.

Mă apropii de final și, ca de obicei, închei cu comunicarea, deși aș mai avea două-trei lucruri, dar poate revin la ele.

S-a comunicat bine, în general, în ceea ce priveşte comunicarea strategică. S-au multiplicat toate instrumentele de comunicare, se lucrează. Dar mai sunt și aici lucruri de făcut și nu neapărat doar de direcția de specialitate, DIRP.

Dau ca exemplu, nu toate inspectoratele fac conferință de presă periodic, așa cum am spus. Mă refer la toate armele aici. Nu vă vorbesc pe bănuieli sau intuiții, vă vorbesc pe informații. Deci eu vă mai spun o dată. Deja e a doua oară: maxim, la fiecare două săptămâni, fiecare inspectorat face conferință de presă şi își prezintă activitatea. Cetățeanul trebuie să știe ce facem.

Evident că ori de câte ori apare un eveniment pe zona de competență, se face conferință de presă. Sigur, respectând toate regulile, regulamentele privind informații clasificate, confidențialitatea investigațiilor, acolo unde e în stadiul care e şi așa mai departe. Dar sunt, totuși, întotdeauna lucruri publice de comunicat sau chiar dacă nu sunt trebuie explicat aceste lucruri nu pot fi comunicate, pentru că… ca să știe omul de ce nu comunicăm. Asta e lumea în care trăim, omul vrea să fie informat, cetățeanul vrea să fie informat. Plătește taxe, plătește impozite, vrea să fie şi apărat, dar și informat.

Deci inspectoratele, încă o dată, la maxim două săptămâni faceți conferință de presă. Și atenție, nu trimiteți purtătorul de cuvânt, spune trei vorbe și a plecat. Șefii, luați-vă această atribuție de a comunica, învățați să comunicați. Transmiteți încredere comunității, siguranță și un mesaj celor care vor să provoace această siguranță, că sunteți acolo, că sunteți în contact cu cetățeanul şi că îl serviţi. Iar cetățeanul trebuie să știe acest lucru.

În același timp, sunt și zone unde nu am reușit prea bine în comunicare în perioada precedentă, deşi aveam dreptate pe anumite subiecte. Spre exemplu, în privința ordonanței 84 teste antidrog, n-am reușit să comunicăm destul de bine faptul că rolul agentului de circulație este să scoată din trafic pericolul,  care pericol este reprezentat de cel care a consumat alcool sau substanțe interzise. Iar el utilizează în acest scop tehnologia care există la ora asta disponibilă în lume, în anul 2024. Nu poate să-și întoarcă capul de la un astfel de risc când aparatul îi arată ceva. El trebuie să invite civilizat și să impună această invitație, ca pericolul să tragă pe dreapta.

Din acel moment intervine rolul medicului, nu mai e treaba polițistului, nu e sarcina lui stabilită de lege. Am citit tot felul de opinii, în ultima perioadă, emise de unul-doi medici faţă de care am tot respectul ca breaslă, am mulți prieteni medici, îi respect foarte mult, deci să nu creadă cineva că generalizez aici. Dar opinii pe care nu le-am auzit în dezbaterea publică, aici,  când s-a discutat Ordonanţa 84, şi care, oricum, se deplasează mult de la subiect. Gen, un cetățean care este suferind de o anumită maladie nu mai poate conduce, pentru că nu știe ce medicamente să ia și îl oprește Poliția. Păi dacă nu știe, trebuie să-i spună medicul și Ministerul Sănătății, ce medicamente legal nu trebuie să ia! Dați-ne această lege și noi lucrăm cu ea!

Deci noi trebuia să comunicăm acest lucru şi anume că rolul polițistului se încheie odată cu scoaterea din trafic a pericolului. De acolo, mai departe, nu e treaba polițistului, e treaba medicului, prin instituțiile specializate, nu a cardiologului, nu a chirurgului pe creier, a medicului de la Institutul de Medicină Legală, ca să vorbesc în clar. Noi știm acest lucru, dar nu am știut să îl comunicăm prea bine. Nici eu poate că n-am reuşit să comunic bine lucrul ăsta. Trebuie să învățăm din lecții.

De asemenea, n-am reuşit să comunicăm faptul că, sau să convingem, că de comunicat am comunicat, dar… că folosim tehnologia pe care la ora asta o folosește toată Europa, în materie de teste antidrog. N-am reușit să comunicăm faptul că laboratoarele Poliției sunt certificate internațional și recunoscute internațional şi că analizele acestor laboratoare sunt dincolo de orice dubiu. Au fost probate crime grele cu acest tip de analiză, darămite o analiză toxicologică. Și, din păcate, au fost scoase din lege aceste laboratoare. Poate la Parlament vom reuși să comunicăm acest lucru. Am impresia că asta a fost și o problemă de supărare pentru alte instituții, că suntem acolo prezenţi cu laboratoarele Poliției. Poate, poate nu. În orice caz, trebuia să comunicăm mai bine asta.

N-aș vrea să se înțeleagă că aici este un reproș pentru DIRP. Și aici este o neîmplinire a întregului minister pentru că lucrurile substanțiale, de specificitate, mai degrabă cei care sunt în operativ trebuie să facă acest lucru, decât comunicatorii la nivel general.

În orice caz, rog DIRP, nu rog, instructez să continue să creeze mijloace de comunicare mai diversificate, prin care să facem cunoscute progrese realizate de minister prin toate armele sale. Accentuaţi pe partea de video, lumea nu mai are timp să citească comunicate de 20 de pagini. Dar mai au timp oamenii să se uite la un videoclip de un minut jumătate. Şi toate acestea însumate prin care comunicăm, statistici, grafice, operațiuni încheiate cu succes, pot să contribuie la o bună cunoaștere a activității noastre.

DGA şi DGPI, m-am referit la dvs. în contextul de combatere a cazurilor de corupție, dar mai am două chestiuni pentru viitor, pe antidrog, şi anume, noi ne-am asumat și vom continua lupta antidrog, cei care trafică droguri și așa mai departe. Este complet lipsit de logică să avem, eu nu spun că avem, dar eu vă spun că ar fi complet lipsit de logică să avem fenomen în interior, în oricare din structuri. E schizofrenie treaba asta. Cine vrea să consume droguri, să se extragă singur, acum, din Ministerul Afacerilor Interne, dacă nu, şi există astfel de persoane, o să ajungem le ele şi le vom extrage noi.

Doi, atenție la provocări asimetrice, şi nu e doar pentru DGPI, DGA acest lucru, avertizarea e pentru toate structurile, pentru fiecare dintre dvs., contextul regional e complicat și va rămâne complicat. Pot apărea provocări, tentații, diverse tipuri de testări care să stea la baza unor acțiuni asimetrice. Nu cumva să cadă pradă acestor tipuri de provocări.

Câteva chestiuni generale, rapid, telegrafic pe final, pentru toată lumea: folosiți toate dotările logistice. S-a investit mult în ultimii ani.

Am văzut niște situații pe eDAC, poate vă explică mai mult domnul secretar de stat, care arătau clar că în anumite structuri se folosesc, în altele nu se folosesc deși structurile în care se folosesc servesc comunități mai mici. Structurile în care nu se folosesc servesc comunități mai mari, ceea ce e ilogic. S-a investit enorm, ştiţi foarte bine. Mi-am scos numai ca să dau exemplu.

De exemplu în Poliția Română, anul trecut, 500 autospeciale, 250 aparate pentru măsurarea vitezei, 244 aparate Drugtest, 4000 de tablete, 1400 imprimante termice, sistem de colectare a datelor din trafic, 75 motociclete, 250 kituri de semnalizare, 200 semne de  cercetare la fața locului, 1000 de stații de lucru desktop, 200 de stații comunicații portabile, 50 de softuri tahograf, 50 de laptopuri rigidizate, sunt toate date din bilantul de activitate al Ministerului de Interne pe anul precedent.

E valabil pentru toate armele, nu zic ca toate în mod egal au fost dotate în ultimii ani cu același tip de logistică, dar s-au făcut eforturi mari bugetare și logistice. Folositi-le și folosiți-le cu grijă, instructață-vă și aici oamenii să le folosească cu grijă și la ce trebuie.

Nu vreau să intrăm  acum în niște exemple, care din păcate sunt și tragice de situații în care tehnica nu a fost folosită cum trebuie și unul e recent, din respect pentru cei dispăruți.

Dar, să știți că oriunde se întâmplă astfel de lucruri, să știți toți șefii de structuri, o parte din responsabilitate e și la dumneavoastră. Și dacă s-a stricat, nu știu, un pistol, o parte din răspundere  e și la lider. Asta este, cum să spun, poziția liderului, până sus aici, o parte este la fiecare dintre noi . Asta înseamnă să fim  lideri, dacă vrem să fim, să ne și simțim responsabili. Discutăm, prelucrăm, iar discutăm, sancționăm unde e cazul,  bunătatea are și rostul ei, exigența de asemenea.

Bun, pregătirea profesională.

Știți ce aveți de făcut aici, de la trageri și până la însușirea regulamentelor, procedurilor  și așa mai departe. Nu se învață doar o dată o meserie, se învață în fiecare zi o meserie. E valabil pentru toate meseriile de-aia spun, deși nu sunt de meseria dumneavoastră am și eu o meserie, e același lucru, principiul valabil. În fiecare zi înveți, în fiecare zi înveți,  în momentul în care spui că nu mai ai nimic de învățat, înseamnă că ai luat-o calea plafonării.

La IGPR, vă rog să discutați în interior și cu procurorii, să verificați unde sunt dosare în pericol de prescripție repet, cu procurorii, proceduri, etc., nu mă amestec  în dosare, dar avem semnale, nu multe, dar sunt în ultima perioadă, am primit câteva semnale, reclamații de la cetățeni că se apropie dosare de prescripție, unele s-au prescris pentru că nu s-au lucrat. Acum nu știu,  de poliție, de procurori, dar verificați, vă rog, nu-i normal, nu e normal.

Cer de asemenea, în continuare, să cooperați între dumneavoastră. Nu e în logica mea orgoliul interdepartamental, competiția prost înțeleasă și  așa mai departe.

Nu avem adversar decât în zona de nelegalitate, de încălcare a legislației, aceia sunt adversarii noștri, nu colegii. Ajutați-vă între dumneavoastră, sprijiniți-vă, comunicați, asta este cheia succesului unei mari instituții, ca departamental să se coopereze, să existe o emulație și un spirit de cooperare și evident, închei totdeauna cu aceste cuvinte despre atitudinea muncii, tot ce vorbim, măsuri, planuri, strategii, instrucțiuni, investiții, nu fac două parale dacă nu asigurăm o atitudine a muncii corectă față de meseria dumneavoastră, față de uniformă, față de cetățean, față de drapel, nu-s cuvinte mari, sunt lucruri cât se poate de concrete.

Lucrați permanent, liderii, șefii de structuri, de la șef de armă până jos. Lucrați permanent la atitudinea muncii, luați-vă în serios. Fiecare trebuie să-și ia în serios rolul, nimic nu este neimportant într-o meserie într-un minister, într-o structură, darmite într-una care servește tricolorul și cetățeanul mod direct.

Și parte din această atitudine vă rog să fie promovarea meritocrației. Identificați valorile, talentele, creșteți-le, încurajați-le, învățați-i. Fără acest efort nu va fi un mâine pentru minister. Nu e de ajuns să venim la serviciu, să ne bifăm acțiunile, dacă suntem lideri, să plecăm acasă.

Toți care sunteți lideri ați vrut să fiți lideri, nimeni nu e cu forța pus lider, asumați-vă și acest  rol, de a promova adevăratele valori. Iar pe cei care rămân în urmă de a-i ajuta să-i ajungă pe cei din fața lor.

Nu există, asta este demagogie politică  uneori,  să spui spirit că toți suntem la același nivel, nu e adevărat, nu e adevărat, asta e viața, nu e nici ceva care să fie, cum să spun, sancționator sau jignitor prin natura lucrurilor. Este inerent într-o colectivitate, unii progresează mai rapid, alții mai încet, dar rolul liderului asta este, să-l vadă pe cel bun, să-i dea mult de lucru, să-l promoveze, să-l dea exemplu, să-l apere, să-l crească și, în același timp, să se ocupe și de cei care merg mai încet, să meargă și ei mai repede.

Dar până când cei care merg mai încet merg mai repede, cei care merg repede sunt antemergătorii și trebuie să li se recunoască acest lucru. Altfel se blazează și se lasă și ei păgubași  sau pleacă din sistem.

Vă mulțumesc, o să dau în continuare cuvântul secretarului de stat pentru ordine, siguranță publică Bogdan Despescu,  apoi  secretarului de stat pentru intervenții în situații  de urgență Raed Arafat, pe care evident dacă sunt intervenții le discutăm,bine, vă rog domnule secretar de stat.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut