Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, este gazdă astăzi, la Bruxelles, pentru Conferința UE – Africa pe probleme de migrațieConferința UE – Africa se desfășoară în marja Consiliului Justiție și Afaceri Interne și are ca principală temă gestionarea fenomenului migrației – subiect aflat și pe agenda Consiliului JAI care începe astăzi și care preocupă atât Uniunea Europeană, cât și statele nord-africane.Alături de ministrul afacerilor interne, la conferință participă comisarul european Dimitris Avramopoulos și înalți reprezentanți ai Uniunii Africane.“În calitate de ministru al afacerilor interne al unui stat membru al UE, pot afirma că instrumentele fiecărui stat membru pentru cooperarea cu partenerii terți în materie de migrație sunt destul de limitate în comparație cu ceea ce putem realiza împreună ca UE. Provocările legate de migrație nu pot fi abordate de o singură țară, așa cum ne-a arătat recentul trecut”, a declarat ministrul afacerilor interne, Carmen Dan în deschiderea Conferinței.Atât reprezentanții Uniunii Europene, cât și cei ai statelor africane au subliniat necesitatea identificării unor soluții care să fie în beneficiul cetățenilor din Europa și Africa și prin care să poată fi controlat fenomenul migrației ilegale care pune în pericol cetățeni ai statelor africane. La rândul său, comisarul european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie Dimitris Avramopoulos, a declarat la începutul Conferinței: “Trebuie să reușim să transformăm provocările comune pe care le avem în față în oportunități de dezvoltare care să aducă beneficii atât Europei cât și Africii.” În cadrul secțiunii de afaceri interne a Consiliului Justiție și Afaceri Interne se vor propune măsuri concrete pentru gestionarea fenomenului migrației, inclusiv adoptarea unui Regulament pentru instituirea Fondului de Migrație și Azil.