Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, susține echipele românești participante la Competiția Mondială de Descarcerare, organizată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, la Târgu Mureș.Competiția Internațională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor reunește 66 de echipe din 16 state.Doamna ministru a declarat că susține introducerea unor module de acordare a primului ajutor medical pentru pregătirea polițiștilor și jandarmilor. În acest sens, doamna ministru va avea discuții cu secretarul de stat Raed Arafat. De asemenea, doamna Carmen Dan i-a felicitat și îi va recompensa financiar pe doi polițiști care au intervenit pentru a acorda primul ajutor unei familii implicate într-un accident rutier și unui nou născut.