Ministrul Radu Stroe a aprobat punerea în aplicare a planului pentru asigurarea ordinii publice de sărbători

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a aprobat punerea în aplicare a planului pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul sărbătorilor de iarnă Peste 28.000 de lucrători ai M.A.I. asigură măsurile de ordine publică în perioada Sărbătorilor de IarnăPe durata Sărbătorilor de Iarnă, peste 28.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi lucrători ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor acţiona în misiuni ce vizează menţinerea şi asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului rutier şi prevenirea incendiilor. Obiectivul principal al dispozitivelor de ordine publică care vor acţiona în această perioadă îl reprezintă menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale. O prioritate pentru şefii structurilor de ordine şi siguranţă publică va fi dimensionarea corespunzătoare a dispozitivelor avute la dispoziţie pentru acoperirea eficientă a zonelor date în responsabilitate, inclusiv prin suplimentarea numărului patrulelor de poliţie şi jandarmerie, pe timp de zi şi de noapte.Poliţia Română va pune accent pe asigurarea respectării regimului legal al deţinerii, comercializării şi folosirii articolelor pirotehnice, creşterea siguranţei cetăţenilor şi prevenirea unor accidente ce pot fi cauzate de folosirea ilegală sau necorespunzătoare a acestora. De asemenea, vor fi organizate şi desfăşurate acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din locuinţe, din buzunare, autoturisme, societăţi comerciale etc.Poliţia Rutieră va fi prezentă pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere. Vor continua acţiunile în filtre constituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.Poliţiştii de frontieră sunt pregătiţi să asigure în punctele de trecere şi în zona limitrofă a acestora fluenţa fluxului de persoane şi a mijloacelor auto. În acest sens, pentru fluidizarea traficului şi reducerea timpilor de aşteptare au fost luate măsuri de suplimentare a personalului, de asigurare a unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi au fost intensificate relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală.Pe lângă misiunile zilnice de intervenţie pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase, lucrătorii din cadrul structurilor pentru situaţii urgenţă vor fi prezenţi şi în zonele cu manifestări publice de amploare, iar în noaptea de Revelion, în pieţele publice şi în locurile unde se vor organiza focuri de artificii. Jandarmeria Română va acţiona pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale comise în locurile publice, descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni. În acest sens, echipajele de jandarmi vor patrula atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în perioada Crăciunului şi a Anului Nou, în zonele şi pe arterele intens circulate din Capitală şi din marile oraşe, în zonele aglomerate (gări, autogări, discoteci, lăcaşuri de cult), precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, parcuri etc). Ca urmare a numărului mare de turişti prezenţi în staţiunile montane în perioada Sărbătorilor de Iarnă, Jandarmeria Montană îşi va intensifica acţiunile specifice pe traseele turistice şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente, jandarmii fiind pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.Planul general de măsuri privind asigurarea ordinii şi siguranţei publice pentru perioada sărbătorilor de iarnă 2012-2013 a fost elaborat de către Departamentul Ordine şi Siguranţă Publică al M.A.I.Ministerul Afacerilor Interne solicită cetăţenilor să apeleze 112 – Apelul Unic de Urgenţă – şi să se adreseze cu încredere celei mai apropiate unităţi componente a M.A.I. – Poliţie, Jandarmerie – ori de câte ori sesizează fapte ce pot aduce atingere siguranţei publice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut