Misiune de salvare executata de pilotii M.A.I.

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, domnul Gabriel OPREA, ministrul afacerilor interne, a aprobat astăzi desfășurarea unei misiuni aero-medicale cu un elicopter Mi-17, de mari dimensiuni, pentru transportul de la Brașov la București a două femei cu arsuri.Cele doua paciente au suferit arsuri de gradul II și III pe 20%, respectiv 40% din suprafața corpului, în urma unui incident produs la o uzina din jud. Brașov. Inițial, au fost preluate de o autospecială SMURD și o ambulanță a SAJ Brașov și transportate la spital, dar medicii au decis că trebuie aduse la București la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri pentru tratament de specialitate. Astfel, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I., fiind aprobată trimiterea unui elicopter de mari dimensiuni, cu două echipe medicale la bord, pentru a asigura asistența medicală pentru ambele paciente pe timpul zborului. * * *Piloții Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. sunt pregătiți permanent să execute misiuni aero-medicale prin care să asigure intervenția medicală de urgență și transportul pacienților aflaţi în stare gravă.Notă: imagini de la aterizarea elicopterului vor fi postate pe site-ul MAI, www.mai.gov.ro


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut