Misiune de salvare pe lacul Siutghiol

Operațiunea de căutare-salvare desfășurată pe Lacul Siutghiol a fost sistată după identificarea și audierea a trei bărbați care au recunoscut că se aflau pe lac la momentul în care s-a primit apelul la 112 și au fugit după sosirea primelor echipaje ISU. Decizia de sistare a misiunii a fost luată de șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al judeţului Constanța, în calitate de șef al intervenției. Acțiunea de căutare-salvare a fost demarată imediat după primirea unui apel la 112 prin care o femeie anunța că trei bărbați au căzut în Lacul Siutghiol. Operațiunea a fost coordonată de Centrul Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, fiind implicate efective și mijloace de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, Poliția de Frontieră, Serviciul Județean de Ambulanță și de la Ministerul Apărării Naționale. Totodată, a fost implicat un elicopter al unei companii private, care a survolat lacul şi un elicopter Puma Naval, care aparţine Ministerului Apărării Naţionale. În paralel cu acțiunile de căutare, structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat și alte activități conexe în urma cărora au fost identificați cei trei bărbați care s-au aflat pe lac.Desfășurarea tuturor acțiunilor derulate după primirea apelului de la 112 a fost comunicată permanent Centrului Național de Coordonare Integrată a Intervențiilor și viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.ISU Constanța – Compartimentul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut