Astăzi, 19.01.2011, în jurul orelor 10:00, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi au fost sesizaţi de către un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi – Biroul Poliţiei Rutiere Drobeta Turnu Severin cu privire la faptul că o persoană i-a promis bani cu titlu de mită.Din sesizarea poliţistului a reieşit că N.M., de 32 ani, intenţionează să-i ofere o sumă de bani pentru a nu întocmi în mod legal actele de cercetare într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.În baza denunţului, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, cu sprijinul tehnic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, au prins în flagrant pe N.M., în timp oferea suma de 500 lei lucrătorului de poliţie.Faţă de N.M. s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 din Codul Penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, depistarea şi sancţionarea faptelor de corupţie, fiind cercetat în stare de libertate.Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-D.G.A