Nouă persoane cercetate şi 16.540 ţigarete ridicate în vederea confiscarii de către poliţistii de frontieră cărăşeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Caraş Severin au depistat, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, nouă persoane care încercau să introducă în ţară, pe la frontiera verde 16.540 ţigarete cu timbru sârbesc şi netimbrate, în valoare de 4.962 lei. În data de 08.04.2011, în jurul orelor 21.30, pe timpul efectuării serviciului de supraveghere a frontierei de stat, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Socol a observat, cu ajutorul autospecialei de termoviziune, la aproximativ 800 metri de linia de frontieră, două autoturisme lângă care se aflau 3 persoane. Continuând supravegherea zonei, au mai fost observate alte 3 persoane ascunse în vegetaţia de pe malul râului Nera, care încercau să transporte mai multe colete voluminoase.După aproximativ două ore de monitorizare cu ajutorul aparaturii de termoviziune, în locul de parcare al celor două autoturisme a sosit şi un al treilea, din care au mai coborat încă 3 persoane, moment în care poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea întregului grup. La faţa locului au fost descoperiţi doi saci de rafie în care se afla cantitatea de 16.540 ţigarete, atât cu timbru sârbesc cât şi netimbrate.Pe numele celor nouă persoane, cetăţeni români domiciliaţi în judeţul Caraş Severin, cu vârste cuprinse între 23 şi 29 ani, poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, respectiv complicitate la contrabandă şi complicitate la evaziune fiscală. Cantitatea de 16.540 ţigarete, în valoare de 4.962 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele 3 autoturisme, în valoare de aproximativ 3.000 euro, au fost indisponibilizate la sediul S.P.F. Socol. I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut