Operatiunea CONGRA

Un cetăţean turc, declarat indezirabil în România pentru apartenenţa la organizaţii teroriste, a fost prins de poliţiştii de frontieră din cadrul IGPF, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, în timp ce intenţiona să iasă ilegal din România, ascuns într-un automărfar, alături de alţi 11 conaţionali.AnchetaÎn cursul lunii aprilie 2009, ofiţeri specializaţi din cadrul Direcţiei de Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infractionalităţii Transfrontaliere din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră au fost sesizaţi de lucrătorii din cadrul DGIPI, în baza colaborării între cele două instituţii, cu privire la existenţa unor informaţii conform cărora pe teritoriul României se află un cetăţean turc, suspectat că face parte dintr-o organizaţie teroristă, care intenţionează să iasă ilegal din ţară, pentru a ajunge în Austria. Imediat s-au declanşat operaţiunile informativ-operative şi cetăţeanul turc Huseyin C, în vârstă de 39 ani, a fost identificat în Bucureşti. Cel în cauză solicitase acordarea statutului de refugiat în ţara noastră şi, după derularea procedurilor specifice, conform unei hotărâri a instanţei, acesta trebuia să părăsească teritoriul României pâna la data 15.06.2009, fiind declarat indezirabil pentru apartenenţa la organizaţii teroriste.Drept urmare, un colectiv restrans de ofiţeri din cadrul IGPF şi DGIPI au monitorizat pas cu pas acţiunile cetăţeanului turc, în vederea stabilirii intenţiilor acestuia şi luării măsurilor legale. Din verificările efectuate, s-a stabilit că, în cursul lunii iunie, acesta intenţiona să plece spre frontiera de vest a ţării unde, cu sprijinul unor conaţionali ai săi, intenţiona să treacă fraudulos frontiera în Ungaria. În acest sens, cetăţeanul turc a plătit unui conaţional suma de 2.000 dolari, urmând să fie îmbarcat într-un TIR, pentru a ieşi ilegal din România. TraseulLa data de 24.06.2009, cetăţeanul turc s-a deplasat cu trenul, din Bucureşti în Deva, unde s-a cazat, aşteptând să fie îmbarcat într-un mijloc de transport pentru a ieşi ilegal din ţară.În data de 25.06.2009, cetăţeanul turc s-a urcat într-un TIR înmatriculat în Germania şi s-a deplasat până la aproximativ 30 km de Deva, spre frontieră, unde şoferul TIR-ului a parcat lângă un alt autocamion, înmatriculat tot în Germania. Cele 2 autocamioane s-au deplasat în coloană până într-o benzinarie aflată la aproximativ 3 km de PTF Vârşand, unde şoferii celor 2 autocamioane au schimbat între ei maşinile, încercând astfel să inducă în eroare autorităţile.Unul din autocamioane, condus de un cetăţean turc, s-a prezentat pentru a ieşi din România, prin PTF Vârşand, la data de 26.06. a.c., în jurul orei 00.30. La controlul amănunţit efectuat de poliţişii de frontieră, nu s-au constata probleme deosebite, fapt pentru care i s-a permis continuarea călătoriei.Celălalt automărfar, monitorizat de poliţiştii de frontieră, s-a prezentat la PTF Vârşand în jurul orei 04.40, şoferul, cetăţeanul turc Salim Y., în vârstă de 51 ani, declarând că transporta textile pentru o societate din Germania. Controlul de frontieră În baza informaţiilor deţinute, precum şi observând faptul că una din uşile din spate ale automărfarului se poate deschide fără a fi afectat sigiliul vamal, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport.În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al autocamionului, ascunse într-un spaţiu special amenajat în spatele textilelor aşezate pe umeraşe, 12 persoane de sex masculin, printre aceştia aflându-se şi cetăţeanul turc Huseyin C. Din primele verificări s-a stabilit că cetăţenii turci, cu vârste cuprinse între 16 şi 42 ani, au intrat legal în România şi intenţionau să ajungă ilegal în Germania. Răpunderea penalăCa urmare a celor constatate, cei 12 migranţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând a fi prezentaţi procurorilor, în vederea luării măsurilor legale.Totodată, şoferul automărfarului este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, cercetările fiind în derulare, în vederea depistării persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.Cetăţeanul turc Huseyin C a fost reţinut, urmând ca la finalizarea cazului să fie întreprinse măsurile legale faţă de acesta.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut