Operaţiuni ilegale cu obiecte de patrimoniu, cercetate de poliţişti

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Timiş efectuează percheziţii în trei judeţe, la persoane bănuite de operaţiuni ilegale cu obiecte de patrimoniu. Acţiunea vizează depistarea şi ridicarea unor bunuri a căror valoare depăşeşte un milion de euro.Azi, 11 septembrie a.c., în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Timiş, poliţiştii timişeni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează trei percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş, Hunedoara şi Mehedinţi, la persoane bănuite de export ilegal de obiecte de patrimoniu.Acţiunea vizează trei persoane cu vârste între 29 şi 56 de ani, bănuite că, în perioada iunie – august a.c., ar fi deţinut şi încercat să valorifice, în ţară şi în străinătate, bunuri din patrimoniul cultural mobil, respectiv un vas neolitic şi o vioară veche.Poliţiştii urmăresc depistarea şi ridicarea bunurilor a căror valoare este de peste un milion de euro.Totodată, vor fi puse în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.În cauză, faţă de cei trei se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani, export ilegal de obiecte de patrimoniu şi tăinuire.Activităţile se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Mehedinţi şi I.P.J. Hunedoara. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al S.R.I..Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut