Centrul de Psihosociologie al M.A.I. are în implementare proiectul „Un parteneriat pentru schimbare: reducerea stresului legat de locul de muncă și a emoțiilor violente”, în baza contractului nr. 2017-1-RO01-KA202-037420 încheiat cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, care gestionează Programul Erasmus+ în România. Proiectul este finanțat prin Programul Erasmus+ 2017 Domeniul Parteneriat strategic în domeniul formării profesionale continue, care oferă oportunităţi pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne, prin Centrul de Psihosociologie, de a se forma profesional şi de a dobândi experienţă la nivel european, care să permită dezvoltarea de noi abilităţi şi competenţe profesionale.Menționăm faptul că accesarea fondurilor externe nerambursabile, aprobate în cadrul acestui proiect, reprezintă oportunitatea prin care Centrul de Psihosociologie al M.A.I. contribuie la îndeplinirea unor obiective instituționale, conform O.m.a.i. nr. 147/2013 și O.m.a.i nr. 23/2015, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează: a) îmbunătățirea managementului activităților în domeniul psihologiei aplicate în sistemul de ordine și siguranță publică, prin creșterea calității și a relevanței schimbului de experiență la nivel european;b) dezvoltarea unor abordări inovatoare și promovarea a schimbului de bune practici europene cu privire la activitatea psihologică și diseminarea acestora la nivel național;c) consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Afacerilor Interne, în ceea ce priveşte exercitarea rolului Centrului de Psihosociologie al M.A.I. de unitate coordonatoare în domeniul psihologiei, în conformitate cu O.m.a.i. nr. 147/2013 pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare.Parteneri în cadrul proiectului sunt: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Penitenciarul București – Rahova, Zivac Grup Central srl din România, Universitatea Salamanca din Spania, Institutul Internațional Psihologie Aplicată și Științe Socio-Umane din Italia, Municipalitatea Trondheim și Fundația Phoenix Haga din Norvegia, precum și Rivensco Consulting ltd. din Republica Cipru.În cadrul acestui proiect sunt prevăzute a fi realizate următoarele: Studiu privind nevoile specifice legate de managementul furiei, violenței și stresului la locul de muncă; Manual pentru managementul furiei, violenței și stresului destinat specialiștilor din domeniul psihologiei; Resurse on-line privind managementul furiei, violenței și stresului destinat specialiștilor din domeniul psihologiei; Minighid privind managementul furiei, violenței și stresului; Instruire pentru optimizarea utilizării acestor rezultate.