Participare ANA la simpozionul „Antopologie şi societate”,

Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, chestor de poliţie Sorin Oprea, a fost invitat şi a participat, alături de personalităţi de marcă ale mediului academic, la simpozionul „Antopologie şi societate”, care a avut loc la Biblioteca Academiei Române, în perioada 9 – 10 aprilie a.c.Evenimentul, organizat de Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”, a fost dedicat academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, pentru a marca împlinirea a peste 70 de ani de activitate ştiinţifică.Problematica drogurilor a fost dezbătută în cel mai înalt for ştiinţific al ţării, fiind din ce în ce mai evident faptul că aceasta reprezintă o provocare cu implicaţii profunde, atât pentru domeniul social, al sănătăţii, dar şi în domeniul aplicării legii la nivel naţional şi european, iar Agenţiei Naţionale Antidrog, în calitatea sa de coordonator naţional, îi este acordat sprijin şi de la nivel academic, în eforturile sale de contracarare a fenomenului.Tema susţinută de şeful ANA în cadrul simpozionului a vizat „Consumul de droguri şi excluderea socială”, fiind prezentate contexul naţional al problematicii drogurilor, tendinţele şi evoluţiile consumului de droguri în România, cererea şi oferta de droguri în ţara noastră, precum şi rezultatele Studiului realizat de specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog -„Excluderea socială a consumatorilor de droguri”.ANA – Compartimetul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Reamintim că cetățenii pot obține on-line cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere.

3.373 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere

Efectivele MAI au intervenit la 5.044 de evenimente

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut