O delegație a Ministerului Afacerilor Interne, condusă de secretarul de stat colonel Gheorghe Nucu MARIN, participă la reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne și la întâlnirea miniștrilor din Parteneriatul Estic, la Innsbruck în perioada 11-13 iulie a.c.La data de 12 iulie 2018, a avut loc sesiunea afaceri interne în cadrul căreia au fost abordate aspecte referitoare la protecția frontierelor la nivel european – sistemul de azil rezistent la crize, respectiv cooperare polițienească: trafic de ființe umane și conceptul de poliție comunitară. România a subliniat faptul că asigurarea securității frontierelor externe reprezintă una dintre cele mai importante garanții pentru securitatea Uniunii Europene. Totodată, a exprimat aprecierea față de reflectarea consistentă a dimensiunii externe a migrației în deciziile adoptate recent, cu ocazia Consiliului European, în special în ceea ce privește necesitatea de a acționa pentru prevenirea sosirilor masive de migranți, precum și consolidarea cooperării cu țările de origine și de tranzit.A fost evidențiată importanța rolului cooperării polițienești în ansamblul colaborării în domeniul afacerilor interne, precum și utilitatea dezvoltării unui concept privind modelele și metodele de poliție comunitară, a creării unui forum dedicat acestei problematici precum și a implicării CEPOL în activitățile de pregătire în domeniu.Prânzul de lucru al miniștrilor de interne a avut ca subiect “Promovarea valorilor europene, combaterea antisemitismului și protecția comunităților și instituțiilor evreiești în Europa”. În marja reuniunii Consiliului JAI, în dimineața zilei de 13 iulie 2018 va avea loc un mic dejun comun al miniștrilor de justiție și afaceri interne din statele Parteneriatului Estic, în cadrul căruia va fi abordat subiectul privind „Promovarea statului de drept și consolidarea integrității: combaterea corupției la nivelul autorităților judiciare și din domeniul securității”.De asemenea, delegația română va purta discuții cu partenerii europeni în vederea preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019. * * * Parteneriatul Estic este o inițiativă a Serviciului de Acțiuni Externe al Uniunii Europene, menită să stabilească bazele colaborării în domenii esențiale precum comerțul, strategiile economice, libera circulație a persoanelor și mărfurilor între Statele Membre ale Uniunii Europene și Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, țări aflate în vecinătatea Uniunii.