Participare ministrul Igaş la Bilanţul Poliţiei Române

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a participat astăzi, 2 februarie a.c., la şedinţa de evaluare a activităţii Poliţiei Române în anul 2010. La eveniment au fost prezenţi procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan Dascălu, precum şi reprezentanţi ai structurilor de poliţie din Europa. În mesajul adresat poliţiştilor cu prilejul evaluării, ministrul Administraţiei şi Internelor a subliniat faptul că „anul 2011 va fi anul în care Poliţia Română va trebui să se modernizeze”. „Împreună cu dumneavoastră, împreună cu sindicatele, va trebui să găsim cele mai bune soluţii pentru a îmbunătăţi Statutul Poliţistului”, a menţionat ministrul. El şi-a exprimat deschiderea „pentru a găsi cea mai bună formulă” de îmbunătăţire a legislaţiei şi a procedurilor, astfel încât „acel poliţist onest, sincer (…), care este profesionist sută la sută”, să fie apărat cu prioritate, „iar cei care nu îşi fac datoria aşa cum trebuie să fie lăsaţi puţin deoparte”. „Avem cu toţii un rol major pentru a scoate şi a pune în valoare pe cei care merită acest lucru”, a adăugat Traian Igaş. Ministrul a apreciat activitatea depusă de poliţişti în zona combaterii evaziunii fiscale, evidenţiind creşterea de aproape 60% înregistrată comparativ cu anul 2009. Traian Igaş a cerut poliţiştilor români să acţioneze în 2011 pentru creşterea gradului de siguranţă de a cetăţeanului, să fie prezenţi în stradă pentru a preîntâmpina şi elimina evenimentele neplăcute. „Numai aşa încrederea în poliţist va creşte”, a subliniat ministrul. El a el a transmis poliţiştilor succes în activitatea profesională şi a reiterat faptul că „trebuie să avem respect faţă de lege, trebuie să păstrăm ordinea şi disciplina şi trebuie să oferim fiecărui cetăţean o mai mare siguranţă în fiecare zi şi în fiecare moment”. În mesajul adresat, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Ministerul Administraţiei şi Internelor a menţionat că majoritatea cadrelor Poliţiei Române îşi desfăşoară activitatea cu profesionalism, devotament, dăruire şi manifestă pasiune faţă de munca de poliţie. Ioan Dascălu a arătat că numărul poliţiştilor implicaţi în fapte de corupţie în 2010 a scăzut cu 34 la sută, iar numărul celor implicaţi în comiterea de accidente de circulaţie a scăzut cu 27 la sută. Preocuparea managerilor pentru atragerea de fonduri externe prin proiecte bine argumentate a fost salutată în cadrul mesajului adresat, fiind, totodată, menţionată necesitatea continuării acestor demersuri în cadrul procesului de reformă instituţională. Secretarul de stat le-a cerut poliţiştilor români să facă eforturi pentru a îmbunătăţi rezultatele în anul 2011, exprimându-şi convingerea că există potenţial pentru a realiza acest lucru. În ataşament regăsiţi evaluarea activităţii Poliţiei Române, prezentată astăzi de inspectorul general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Liviu Popa. Informaţiile sunt disponibile şi pe site-ul Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, secţiunea comunicate. Imagini video-ministrul IgasImagini video-Ministrul Secretar de Stat Dascalu


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut