Participarea I.G.S.U. la Conferinţa Bianuală a Programului Parteneriatului de Stat „2011 EUCOM / NGB”

La invitaţia Biroului de Cooperare din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.), colonel Marcel – Sorin Lucaciu, participă, împreună cu un specialist în relaţii internaţionale din cadrul instituţiei, la Conferinţa Bianuală a Programului Parteneriatului de Stat „2011 EUCOM / NGB”, ce are loc în perioada 16 – 19 august a.c., în Germania, la Garmisch-Partenkirschen.Această conferinţă este organizată de Biroul Gărzii Naţionale şi Comandamentul European al Forţelor Armate ale SUA (EUCOM), cu sprijinul Centrului SUA de Excelenţă în Managementul Dezastrelor şi Asistenţă Umanitară (CFE-DMHA), în cooperare cu NATO – prin Grupul de Protecţie Civilă (CPG) şi Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC) şi Naţiunile Unite – prin Oficiul de Coordonare a Afacerilor Umanitare (UN OCHA). De asemenea, la realizarea conferinţei mai contribuie activ următoarele organisme şi organizaţii internaţionale şi regionale: Programul Mondial al Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie (WFP), Federaţia Internaţională a Crucii Roşii (IFRC), Programul pentru Pregătire pentru Urgenţe Civil-Militare (CMEP), CISCO Systems Inc, precum şi agenţii şi departamente din SUA: Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internă (USAID), Departamentul Apărării, etc. Principalul obiectiv al evenimentului este acela de a reuni toate agenţiile/instituţiile/ organizaţiile şi organismele responsabile pentru acţiunile de răspuns la dezastre cu scopul de a împărtăşi, dintr-o perspectivă complexă, bune practici şi lecţii învăţate pentru a facilita consolidarea capabilităţilor de răspuns colective.Totodată, conferinţa reprezintă o oportunitate pentru schimbul de idei şi puncte de vedere pe o gamă largă de interese comune, în special în ceea ce priveşte intensificarea comunicării inter-agenţii şi consolidarea colaborării regionale în domeniul managementului dezastrelor.Menţionăm că Programul Parteneriatului de Stat, creat în 1992, este derulat de către Biroul Gărzii Naţionale (NGB) a SUA şi constituie cadrul în care au fost realizate parteneriate între statele americane şi statele din estul şi sud-estul Europei. În acest context, România este partener cu Garda Naţională a Statului Alabama, parteneriat în baza căruia, prin programe specifice derulate prin intermediul Comandamentului European al Forţelor Armate ale SUA, fonduri financiare guvernamentale americane pot fi alocate pentru susţinerea de activităţi bilaterale în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.S.U.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut