Participarea ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, la reuniunea Consiliului JAI

Luni, 27 martie 2017, doamna Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne, a participat la secțiunea afaceri interne a reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne care a avut loc la Bruxelles.Principalele teme de discuție au fost: sistemele de informaţii legate de managementul frontierelor, politica de returnare, dimensiunea externă a migrației, reforma sistemului european comun de azil.Demnitarul român a evidențiat importanța identificării unor soluții de eficientizare a politicii de returnare la nivel UE. Totodată, cu privire la dimensiunea externă a migrației a menționat necesitatea folosirii instrumentelor existente și concentrarea eforturilor asupra frontierelor, cooperării polițienești și returnării, ca parte a unei rezolvări pe termen scurt, precum și abordarea cauzelor profunde ale migrației, ca soluție pe termen lung.De asemenea, dejunul de lucru al miniștrilor a prilejuit discuții cu privire la “Politica de migrație-implementare: detașarea la agenții și relocarea”. Cu privire la acest subiect, ministrul român al afacerilor interne a subliniat implicarea consistentă a țării noastre în activitățile operaționale ale FRONTEX și BESA, precum și eforturile întreprinse în cadrul procesului de relocare. În marja reuniunii Consiliului JAI, în seara zilei de 26.03.2017, la inițiativa comisarului european pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a avut loc și un dineu de lucru pe tema lipsei de reciprocitate în materie de vize, în relația cu SUA, la care au fost invitați să participe miniștrii de interne din Bulgaria, Cipru, Croația, Polonia și România.Cu această ocazie, s-a convenit că eliminarea regimului de vize în relația cu SUA, pentru aceste state, rămâne un obiectiv important, inclusiv pentru Comisia Europeană. S-a subliniat necesitatea continuării discuțiilor atât cu instituțiile europene, cât și cu partenerii americani, de o manieră constructivă și pozitivă, inclusiv pentru a identifica pași concreți în vederea îndeplinirii obiectivului de eliminare a regimului de vize pentru cetățenii europeni din cele 5 state membre.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut