Participarea ministrului Cătălin Predoiu, la emisiunea „Ediție specială” de la România TV

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la emisiunea „Ediție Specială”-RTV

Moderator: Laura Duţă

Invitat in studio: Cătălin Predoiu

Laura Duţă:

Suntem în regim de Breaking News, doamnelor și domnilor, Viceprim-ministru în Guvernul României și ministru al Afacerilor Interne, alături de mine, domnul Cătălin Predoiu. Bună ziua, mulțumesc mult, domnule ministru!

Avem o amenințare cu bombă, la o sinagogă în Târgu Mureș, am văzut imaginile cu Israelul, și atentate în mai multe state din Uniunea Europeană. Suntem mai vigilenți? Ce se întâmplă, domnule ministru? Prima întrebare.

Cătălin Predoiu:

Au fost observate două colete suspecte, așa a reieșit din știrea dumneavoastră. Este altceva decât o amenințare directă făcută printr-un telefon sau un alt mijloc de comunicare. Faptul că s-au declanșat imediat procedurile în astfel de situații, arată o vigilență, într-adevăr, la un nivel ridicat.

Cred că este util, de asemenea, să înțelegem că există un întreg sistem de instituții care se ocupă cu protecția, prevenirea și combaterea terorismului. E un sistem organizat printr-o lege specială. O lege din 2004, legea 535 privind Sistemul Național de Prevenire și Combaterea Terorismului.

În acest sistem sunt incluse mai multe instituții. Serviciul Român de Informații prin Centrul de Combatere Operativă a Terorismului are rol de coordonator și de legătură tehnică între celelalte instituții parte din sistem, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Parchetul General și așa mai departe. Deci sunt mai multe instituții care funcționează, coordonat pe bază de planuri, pe bază de analiză a unor informații culese din teren, analiză care se face permanent, în mod continuu și pe baza acestor analize se pun în aplicare măsuri concrete și de prevenție și de intervenție, cum a fost cazul pe care l-ați exemplificat dumneavoastră în acest caz și de combatere.

Prin urmare, mesajul pe care eu vreau să-l transmit este că România are în funcțiune un sistem foarte puternic de prevenție și combatere a terorismului, că el funcționează permanent, funcționează integrat între mai multe instituții, iar în caz de amenințări iminente sau de incidente de natură teroristă, este foarte adevărat, Ministerul Afacerilor Interne, prin armele sale, prin Poliția Română, în primul rând, dar și prin Jandarmerie sau Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, intervine în coordonare cu celelalte instituții până când se încadrează fenomenul sau faptul respectiv, în categoria de amenințare sau chiar eveniment terorist, moment în care intervin și Serviciul Român de Informații și alte instituții.

Mai mult decât atât, pe baza unor analize care, subliniez încă o dată, se fac permanent, în mod continuu pe informațiile care sunt culese din teren și din interior, dar și în exteriorul țării, există pre poziționări de forțe în sistemele de ordine publică, astfel încât intervenția, în caz de nevoie, să se facă rapid.

Laura Duță:

Domnule ministru, cunosc, pot să spun, lupta dumneavoastră ca demnitar al statului pentru a adera și România la Spațiul Schengen. Odată ce s-au întâmplat aceste atentate în mai multe state, mai multe țări au decis suspendarea Schengen, pe de o parte, reîncep controalele la granițe. Președintele Iohannis cere securizarea granițelor.

Ce face Ministerul de Interne?

Ce faceți dumneavoastră, domnule ministru, în continuare pentru aderarea la Schengen? Și ce date puteți să ne dați în plus despre situația actuală?

Cătălin Predoiu:

În primul rând, cred că e util să încadrăm exact și precis ce înseamnă aceste controale în interiorul granițelor Schengen, că nu e vorba de o suspendare a acordurilor Schengen, este vorba de aplicarea unor reguli din Codul Frontierelor Schengen, deci din cadrul legislativ destinat Schengen, care permit ca în anumite situații, în cazul unor evenimente speciale sau în caz de amenințări teroriste, de exemplu, sau riscuri de securitate națională în general, să se introducă temporar aceste controale în interiorul frontierelor Schengen.

Este foarte adevărat că există criterii care sunt mai mult de natură subiectivă și în acest sens, în ultimul Consiliu JAI, comisarul Johannson a pledat pentru schimbarea acestor criterii, pentru a le face ceva mai obiective, astfel încât să eliminăm orice marjă de subiectivitate și să consolidăm spațiul Schengen. În ce privește demersurile Ministerului Afacerilor Interne, și pot să vă spun că încă de când am preluat mandatul, în urmă cu câteva luni, mi-am stabilit două direcții de acțiune foarte clare pe o diplomație intensă, dar discretă în același timp. Respectiv să menținem în continuare sprijinul foarte clar, cvasiunanim pe care România îl are în rândul Statelor Membre ale Uniunii Europene și al Comisiei Europene pentru integrarea în Spațiul Schengen. Doi: să organizăm o relație diplomatică de cooperare, de încredere și, dacă vreți, de interes comun până la urmă cu Austria, dincolo de toate impedimentele pe care le cunoaștem cu toții, pentru că numai în acest fel putem organiza un spațiu diplomatic în care să ne promovăm interesele.

Și rezultatul acestor acțiuni este vizibil. La ultimul Consiliu JAI, toate Statele Membre ale Uniunii Europene, exceptând Austria, s-au pronunțat pentru lărgirea spațiului Schengen, într-o discuție informală. Deci nu a fost o discuție care să aibă pe ordinea de zi propriu-zis subiectul extinderii, ci o evaluare, un barometru Schengen, cum s-a spus. În mod deschis, statele și-au manifestat acest sprijin pentru România. Deci, acest sprijin este în continuare securizat, e foarte important. Și unul din motivele pentru care acest sprijin a rămas solid este faptul că noi am continuat dialogul diplomatic cu Austria. Aceasta e calea europeană, modul european de abordare, indiferent de ce diferențe de opinii sau interese există la un moment dat. Statele europene trebuie să-și continue demersul diplomatic, să păstreze un dialog diplomatic coerent, cooperant, în vederea atingerii unui obiectiv comun. Chiar și Austria, în acest Consiliu JAI care s-a desfășurat recent, a exemplificat, e adevărat, mai departe, că dorește o reformare a spațiului Schengen, dar a indicat numai acesta ca fiind motivul pentru care nu acceptă o extindere a spațiului Schengen deocamdată pentru România și Bulgaria. Deci, cu alte cuvinte n-a mai pus în cauză România ca fiind motivul pentru care nu dorește să extindă spațiul Schengen datorită sau din cauza, mai bine spus, unor fenomene migraționiste care s-ar petrece inclusiv în țara noastră.

Asta a fost o consecința, dacă vreți, și a performanței din ultimele luni ale Ministerului Afacerilor Interne, prin armele sale, de a combate migrația ilegală. Noi am obținut cifre foarte bune, rezultate foarte bune în ultimul an. Practic, toată lumea a remarcat faptul că în România frontierele sunt protejate, implicit frontierele Uniunii Europene sunt protejate și că noi combatem foarte bine migrația ilegală.

Deci suntem într-o progresie normală, suntem pe un parcurs normal. Eu n-aș vrea să ridic temperatura acestor discuții, să ridic așteptările unde nu e cazul să fie plasate în acest moment, ci să ne păstrăm calmul, luciditatea, să continuăm să muncim și în teren, prin protejarea frontierei, demantelarea oricăror rețele care s-ar ocupa cu traficul de ființe umane, inclusiv migrația ilegală și cooperarea pe planurile bilaterale pe care le avem cu țările vecine, Serbia, Ungaria, Austria, avem un plan bilateral deși nu e o țară cu frontieră directă cu România, avem un plan de lucru comun. Cooperăm foarte bine, există o apreciere fără rezerve, inclusiv la nivel ministerial din partea Austriei, deci eu cred că ne-am poziționat corect și ne vedem de un parcurs planificat. Nu facem nimic la întâmplare.

Laura Duţă:

Domnule ministru, revenim pe plan intern. Problema majoră discutată în CSAT, lupta cu drogurile. Foarte importante deciziile, acțiunile ministerului pe care îl conduceți.

Două dosare extrem de importante, care se judecă astăzi. Un fost șef de serviciu secret, o judecătoare, ambii acuzați pentru legătură cu drogurile.

Georgiana Murgilă – corespondent Romania TV:

Vorbim despre dosare extrem de importante. Și judecătorii din București au fost șocați de acuzațiile care i se aduc Anei Maria Chirilă de la Suceava, cea care este acuzată de consum de substanțe interzise și de legături periculoase cu traficanți de droguri din Suceava, a fost văzută la nunțile acestora, ba chiar a devenit nașă de botez al unuia dintre copiii unui inculpat pe care, iată, îl judeca chiar ea. Ei bine, astăzi, iubitul său, cel care este acuzat că o alimenta cu substanțe interzise și a introdus-o în lumea aceasta a substanțelor interzise, s-a prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție, cere punerea sa în libertate.

Pe de altă parte, o decizie extrem de importantă vine de la Curtea de Apel din Ploiești. Gelu Oltean, în sfârșit, va fi judecat pentru trafic de droguri. De asemenea, vorbim despre acele ritualuri șamanice la care ar fi participat generali, vedete, manechine, cu toții acuzați, au fost cel puțin audiați de către DIICOT.

Laura Duţă:

Revin la dumneavoastră, domnule ministru, avem și imaginile aici.

Din păcate, foarte multe vedete avem și o judecătoare. Avem și alți demnitari prinși cu droguri, comercializează droguri, drogurile au ajuns în școli la copii foarte mici, dar știu că structurile ministerului de Interne au deja acțiuni în forță de destructurare, vorbim de legiferare, majorarea pedepselor şi ajungeți cu acțiuni și în școli. Pe rând, domnule ministru, care este lupta dumneavoastră cu drogurile? Repetam la început, s-a discutat în CSAT acest subiect.

Cătălin Predoiu:

Eu aș vorbi de 3 lucruri, sunt priorități, eforturi, rezultate.

În ceea ce privește prioritățile, încă înainte de a pune piciorul în Ministerul Afacerilor Interne de la Parlament am stabilit clar că una dintre prioritățile cele mai importante ale ministerului Afacerilor Interne va fi combaterea traficului de droguri, dar și a crimei organizate și a traficului de ființe umane și de droguri.

Am continuat această prioritizare prin ședințe interne, cu toate structurile, cu armele, în cadrul Poliției Române, de asemenea. Am făcut planuri, am instructat punerea lor în aplicare, s-au lansat operațiuni, mii de operațiuni.

Laura Duţă:

Avem imagini cu o parte din aceste acţiuni…

Cătălin Predoiu:

În ceea ce privește eforturile, cred că cel mai bine ar fi să vă dau câteva cifre pentru că ele conving, ele reprezintă adevărul în stare pură.

Numai în materie de combatere a drogurilor în ultimele luni au fost lansate peste 695 de acțiuni operative, 2287 de percheziții domiciliare. Au fost destructurate 42 de grupuri de crimă organizată, au fost efectuate acțiuni delegate de procurori pentru cercetare penală în 22.240 de ordonanțe de delegare de către DIICOT, repet 22.000.

Au fost procesate 8.972 de sesizări penale, au fost trimise în judecată peste 1.000 de persoane, dacă nu mă înșel, 1.137 de persoane. Au fost reținute 1.137 de persoane, arestate 937, deci aceasta în ceea ce privește măsurile aplicate celor care fac trafic cu droguri.

În ceea ce privește drogurile în sine au fost capturi importante peste 650 kg de droguri de risc și mare risc, peste 1.200.000 de comprimate de risc și mare risc. Au fost peste o tonă și jumătate de confiscări de masă verde, da, deci și de pastile de asemenea, deci tot felul…

Laura Duţă:

Și acțiuni majore, domnule ministru, foarte important să asculte cei de acasă…

Cătălin Predoiu:

Tipuri de droguri de risc și mare risc care au fost capturate şi destructurate.

Laura Duţă:

Droguri de mare risc și de structura prinse în portul Constanța, din portul Constanța, venit din Orientul Mijlociu mergeau către Uniunea Europeană.

Cătălin Predoiu:

Da au fost, inclusiv recent, au fost trei cazuri foarte complicate, unul în care a rezultat  în confiscarea a 230.000 de pastile ecstasy, a fost o operațiune transnațională care a inclus și operațiuni în portul Constanța.

În ultimii ani au fost astfel de capturi, numai luna octombrie, dacă vorbim, au fost acțiuni importante la Neamț, la Timișoara, la Argeș, cu capturi de peste o tonă și jumătate de masă verde, sute de kilograme, de canabis, nu mai puțin de 186 kg de heroină capturate la Argeș. Acțiuni desfășurate de fie de Direcția pentru Combaterea Crimei Organizate, fie de Birou si Brigăzile respectiv Serviciile teritoriale în cooperare cu DIICOT.

Laura Duţă:

O să revin la această temă

Cătălin Predoiu:

Este munca polițiștilor pe care eu aș vrea să o apreciez ca mesaj faptul că s-au angajat foarte hotărât în această acțiune și o vor continua.

Laura Duţă:

Da și își riscă viața foarte mulți cei care merg sub acoperire, spre exemplu, dar sunt polițiști, domnule ministru, care din păcate, care au trecut de partea cealaltă a legii, care este mesajul dumneavoastră pentru acești polițiști? Sunt multe exemple din păcate, în ultimul timp.

Cătălin Predoiu:

Mesajul l-au primit chiar de la colegii lor, pentru că acei polițiști care au trecut, cum ați spus dumneavoastră acea linie roșie care desparte activitatea legală, deci nelegală, au fost prinși tot de alți polițiști, de colegii lor. Și fără îndoială, că eu ca ministru nu am altă indicație să le dau decât că legea e una pentru toți, indiferent ce meserie are, ce statut social, de avere, nu contează lucrul ăsta. În fața legii, toți suntem egali și primii care trebuie să facem curățenie în ograda noastră suntem noi.

Laura Duţă:

Foarte important, domnule ministru, unul dintre motivele pentru care v-am invitat aici este ceea ce s-a întâmplat în Parlament. De ce spun acest lucru? Pentru ca o să revenim la faptul că au ajuns drogurile în școlile din România, dar există politicieni care își doreau legiferarea drogurilor în România și nu de azi, nu de anul acesta, de mai mulți ani. Breaking news chiar acum.

Insert discursul din Parlament al domnului Cătălin Predoiu:

Nu mai cumpără nimeni această retorică în care toți sunt răi și numai dumneavoastră buni, în care nu se face decât rău în România, până ajungeți dumneavoastră la guvernare, unde ați mai fost duși de urechiușe și ați plecat cu pantalonii murdari când v-ați dat piept cu PNL-ul la prima bătaie politică, asta este, într-adevăr, viciul. Sunteți distruși din clipa în care v-au lăsat cei care v-au creat și v-au manipulat din umbră, înțelegeți? De atunci sunteți distruși. Ce să fac, ați rămas fără epoleți, cu dinaintea goală și acum nu faceți decât să atacați pe toți cei care vor să facă ceva în țara asta. Canabis, vă spune ceva canabis, domnilor deputați de la USR? Pentru că ar trebui să vă spună, întrucât dumneavoastră care vă frângeți mâinile acum de această problemă, ați promovat și susținut un proiect de lege privind legalizarea canabisului. Deci pe de o parte veniți aici și spuneți că e mare problema cu drogurile și să știe românii, pe de altă parte, cereți în Parlament, legi pentru legalizarea consumului de droguri. Asta este realitatea și nu e doar una.

În 2019, fosta dumneavoastră colegă, Presadă, susținută de fostul dumneavoastră lider de partid, susținut vârf de lance, chiar de fostul premier Cioloș, făceați campanie la festivalul SAGA pentru consumul de droguri, promovând proiectul de lege 3grame. Asta e partidul dumneavoastră, 3 litere, 3grame. Uitați dumneavoastră, aici scrie.

Laura Duță:

Da, un discurs pe care mi-aș dori să-l aud de la mulți politicieni în Parlament. Un subiect sensibil, ne gândim la generațiile următoare, la copiii noștri, să-i protejăm. Din păcate, USR și REPER, politicieni care au fost și la guvernare și-au dorit legalizarea drogurilor, o plajă mai mare de droguri prima oară, domnule ministru. Trei grame ar trebui, eu nu înțeleg cu 3 grame, e o discuție amplă dacă traficul este interzis în România.

Cătălin Predoiu:

Dincolo de retorica parlamentară și temperatura la care au loc discuțiile acolo, uneori, în Parlament, fondul rămâne foarte serios. Nu  cred că este oportună nici acum, nici mai târziu, o astfel de lege în România. Cred că ar încuraja implicit consumul, ar oferi pretexte pentru cei care consumă cantități mai mari, ar crea dificultăți în administrarea dosarelor.

Sub niciun aspect, am gândit foarte bine poziția mea la Parlament și nu am găsit niciun argument. Adică, în general, când abordez o problemă, o abordez cu mintea deschisă și cu inima deschisă.

Deci nu mă duc asupra unei probleme ale unui dosar pe o preconcepție. Nu am găsit nici un fel de argument și de aceea am avut această reacție vehementă, mai ales când s-au făcut acuzații nedrepte la adresa Ministerului de Interne.

Aș vrea să subliniez un lucru aici, pentru că fenomenul este mai larg. Ministerul de Interne se ocupă predilect de combatere, deci de combatere a traficului de droguri. Aici e o problemă și de educație. Trebuie să intervină și alte instituții, dar noi am făcut ceva mai mult decât atât.

În urmă cu două luni de zile am luat inițiativa și am invitat mai multe ministere să alcătuim un plan de siguranță școlară, în școli, pentru elevi, pentru studenți, de ce nu, pentru profesori, să-i protejăm cât se poate de acest fenomen care a devenit mult prea răspândit, inacceptabil de răspândit.

El este inacceptabil și dacă este la o cotă scăzută, dar cu atât mai mult cu cât s-a răspândit, cum ați spus dumneavoastră în rândul unor vedete, mă rog, de showbiz și așa mai departe, dar e un aspect colateral.

Laura Duţă:

Adulții își mai asumă. Vorbim de copii și e important ce se întâmplă.

Cătălin Predoiu:

Mi-am exprimat această preocupare de a ne îndrepta predilect în protejarea tinerei generații, pentru că ceea ce încearcă acești traficanți de droguri este să-și creeze noua generație de consumatori, noua generație de clienți și atunci ei trebuie loviți din toate direcțiile. Pe de o parte, prin combatere în traficul propriu-zis și este important, de aceea am insistat pe cantități și confiscarea acestor cantități de droguri, dar pe de altă parte, și prin măsuri de prevenție, unde rolul principal, evident, nu-l are Ministerul de Interne. Eu am cerut însă ca Poliția, Jandarmeria să fie din ce în ce mai prezente în arealul școlar, să fie acolo vizibil, să fie vigilentă, și Poliția și Jandarmeria, și să-și asume proactiv această prevenție. Și o facem planificat, e adevărat, într-un context de penurie de resurse umane groaznic. Dar nu e momentul să ne văităm, peste tot în lume e greu. E o datorie, e o misiune de onoare, dacă vreți, este o meserie vocațională și cred că e o datorie față de tânăra generație să angajăm această bătălie și să o câștigăm. Ea va continua.

Laura Duţă:

Foarte mulți părinți, domnule ministru, ne-au scris după ce au văzut discursul dumneavoastră din Parlament. Sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă, vorbim la nivel național. La final, vă rog un mesaj și pentru părinți, dar mai ales pentru copii, din partea ministrului de Interne. Foarte important!

Cătălin Predoiu:

Ei își iau viața în propriile mâini, iar calea drogurilor este o cale care în final se termină tragic, mai devreme sau mai târziu. Odată pășit pe această cale, drumul nu poate fi decât unul devastator pentru viața oricărui tânăr, copil, adult, de ce nu, să spunem și adult care pășește pe această cale. Și nu este nimic, nici interesant, nici onorabil, pentru că, din păcate, văd că s-a răspândit această cultură, că e interesant, că ești mai deosebit decât ceilalți dacă consumi droguri. Nu! Un om care consumă droguri este un om slab. Un om puternic, un om frumos este cel care își trăiește viața în afara acestor substanțe, care pur și simplu tulbură mintea percepția despre realitate, sunt ieșite din ordinea firească a lucrurilor.

Laura Duţă:

Știu că aveți treabă și trebuie să vă întoarceți de urgență la Guvern…

Cătălin Predoiu:

Aș mai avea un mesaj. Să aveți încredere! Cu toate neajunsurile, lipsurile, vulnerabilitățile, Ministerul Afacerilor Interne, Poliția Română, Jandarmeria, Poliția de Frontieră, toate armele Ministerului de Interne o să-și facă datoria.

Laura Duţă:

E o promisiune de-a dumneavoastră.

Cătălin Predoiu:

Este o cerință a mea către ei și nu este doar o cerință, mă duc în fiecare zi, având grijă să ne ținem toți de acest lucru. E un proces continuu.

Laura Duţă:

Mulțumesc că v-ați făcut timp să veniți aici. Știu ce înseamnă, e un minister foarte greu, cu foarte multe structuri.

Cătălin Predoiu:

Toate ministerele sunt grele.

Laura Duţă:

Ne revedem într-o altă emisiune. Mulțumesc încă o dată!


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut