Participarea secretarului de stat Daniel Robert Marin la cea de-a 17-a reuniune a PCC SEE

În perioada 7-8 septembrie a.c., secretarul de stat, comisar-șef de politie Daniel Robert MARIN a participat la Brdo, în Slovenia, la cea de-a 17-a reuniune a Comitetului de Miniștri din statele părți la Convenția de Cooperare în Europa de Sud-Est (PCC SEE) și la Conferința de lansare a Guvernanței Integratoare în materie de securitate internă (IISG). Reprezentantul României a condus, alături de ministrul de interne al Republicii Serbia, lucrările Reuniunii Comitetului de Miniștri PCC SEE, cele două țări asigurând din anul 2017 Președinția în Exercițiu a Inițiativei.Cu acest prilej, statele participante la PCC SEE au discutat despre cooperarea regională polițienească și despre modalități de identificare a celor mai bune soluții pentru prevenirea și combaterea amenințărilor de securitate cu care se confruntă regiunea și Uniunea Europeană. Pe parcursul Președinției în Exercițiu a României, MAI a susținut și contribuit activ la dezvoltarea instrumentelor de cooperare în cadrul PCC SEE, menite să extindă arealul european de libertate, siguranță și justiție. Totodată, oficialul MAI a subliniat necesitatea unei abordări integrate a eforturilor depuse de autoritățile din statele din regiune, respectiv folosirea coordonată a instrumentelor dezvoltate la nivel bilateral, regional și european, astfel încât să se asigure securitatea și siguranța cetățenilor din statele lor și de pe întregul continent european, precum și evitarea duplicării eforturilor. Activitățile de cooperare ale autorităților de poliție din statele participante la PCC SEE, precum și ale celorlalte state din regiune vor fi coordonate și finanțate cu sprijinul Guvernanței Integratoare în materie de securitate internă (IISG). IISG este o inițiativă finanțată de Comisia Europeană care permite gruparea inițiativelor, organismelor și organizațiilor din regiune cu atribuții în combaterea terorismului, criminalității organizate și al managementului securității frontierelor pentru a evita suprapunerile și pentru concertarea eforturilor în vederea obținerii unor rezultate concrete și eficiente. Cu ocazia conferinței din 8 septembrie 2017, reprezentații statelor din regiune, împreună cu Comisia Europeană și ceilalți partenerii interesați vor discuta pe larg obiectivele IISG și rolul partenerilor în cadrul inițiativei. * * * Convenția de Cooperare Polițienească în Europa de Sud-Est a fost semnată la data de 5 mai 2006, la Viena, statele părți la Convenție fiind Austria, Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Ungaria. Scopul Convenției îl reprezintă întărirea cooperării polițienești în Balcanii de vest pe o bază juridică, prin adaptarea la specificul local a prevederilor legale în materie și a practicilor în domeniu utilizate de către statele europene.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut