Secretarul de stat, Şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor de poliţie Ioan Dascălu, a participat astăzi, 6 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, la Apelul Solemn al Detaşamentului de Jandarmi Români care va acţiona în cadrul misiunii Eulex, sub egida Uniunii Europene, în provincia Kosovo. Ceremonia a fost onorată de prezenţa consilierului prezidenţial, Iulian FOTA. Detaşamentul de 115 luptători jandarmi şi-a încheiat instruirea specifică şi, mâine, 7 decembrie a.c., va începe deplasarea în teatrul de operaţiuni, urmând să înlocuiască contingentul aflat acum în Kosovo. În prima etapă, vor pleca 75 de jandarmi, ceilalţi 40 urmând să ajungă în teatrul de operaţiuni peste două săptămâni. Cu acest prilej, la finalul ceremonialului militar, secretarul de stat, chestor de poliţie Ioan Dascălu, a transmis jandarmilor români sincere felicitări pentru misiunea pe care au ales să o îndeplinească şi a subliniat faptul că profesionalismul de care a dat dovadă Detaşamentul de Misiuni Internaţionale al Jandarmeriei Române din Kosovo, în misiunile desfăşurate pe durata a mai bine de opt ani de zile, a contribuit la eforturile internaţionale de menţinere a păcii.Oficialul M.A.I. le-a solicitat militarilor români să asigure cu onoare şi profesionalim continuitatea misiunii din Kosovo, exprimându-şi convingerea că fiecare dintre aceştia îşi va demonstra cunoştinţele, experienţa şi calităţile dobândite şi va gestiona eventualele situaţii din sfera de de competenta, deplin conştient că se află în slujba oamenilor, a comunităţii, a valorilor europene.