Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a prezentat astăzi în Consiliul extraordinar JAI mandatul încredinţat de Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis şi de Primul-ministru, domnul Victor Ponta. Vicepremierul Gabriel Oprea a transmis miniştrilor de interne europeni şi reprezentanţilor Comisiei Europene faptul că România este solidară cu statele membre afectate de un aflux foarte mare de refugiați şi tocmai de aceea, încă de la primele dezbateri pe tema solidarității și responsabilității, Guvernul României şi-a manifestat disponibilitatea şi a decis preluarea prin relocare a unui număr de 1705 refugiați din Italia și Grecia și 80 refugiați din afara Uniunii Europene (în total 1785 refugiați).În intervenţia sa, ministrul de interne român a susţinut că România îşi menţine punctul de vedere conform căruia mecanismul de relocare internă a refugiaţilor trebuie să aibă un caracter voluntar, fapt pentru care va vota împotriva impunerii unor cote obligatorii.„România susține eforturile vizând identificarea unor soluții viabile și durabile în gestionarea fenomenului migrației cu care se confruntă Uniunea Europeană și reiterează angajamentul față de principiul solidarităţii. Reamintind Concluziile Consiliului European din 25-26 iunie 2015, prin care statele membre și-au manifestat solidaritatea față de persoanele aflate în nevoie de protecție internațională, pe baza principiului voluntariatului, România consideră că impunerea unor cote obligatorii nu reprezintă o soluție viabilă la problema refugiaților. Sunt tratate, astfel, doar simptomele imediate şi nu cauzele fenomenului. O provocare de asemenea anvergură nu poate fi rezolvată prin impunerea unui sistem automat de redistribuire a imigranților. Este absolut necesar să se țină seama de specificitățile fiecărui stat membru și de capacitatea sa efectivă de primire și integrare a imigranților” a afirmat vicepremierul Gabriel Oprea în intervenţia sa din cadrul Consiliului JAI.Vicepremierul Gabriel Oprea a reafirmat disponibilitatea de a crește contribuția României la activitățile FRONTEX şi a apreciat ca imperios necesară intensificarea măsurilor de combatere a traficului ilegal de migranți, de identificare a unor soluții concrete în țările de origine și de tranzit, prin intermediul EUROPOL, FRONTEX și a Biroului de Ajutor European pentru Azil. Totodată, acesta a subliniat nevoia unei mai mari implicări din partea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), dar și din partea societății civile prin ONG-urile specializate.Având în vedere supunerea la vot a proiectului deciziei de aplicare a cotelor obligatorii, reprezentantul României a votat împotriva unei astfel de măsuri, reiterând poziţia de principiu conform căreia România nu susţine relocarea de refugiaţi pe baze obligatorii. Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a depus o declaraţie care motivează raţiunile poziţiei ţării noastre, pentru a fi ataşată la minuta reuniunii Consiliului JAI.